Nicolae Troaşe, nou preşedinte al CCI Suceava

> Sorin Gabriel Iacob a fost ales preşedinte onorific > Preşedinte executiv – Lucian Gheorghiu

După cum v-am informat, marţi, 15 decembrie 2015, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava a avut loc Adunarea Generală a Membrilor. În cadrul acesteia, prin vot secret, s-a ales un nou colegiu de conducere, din componenţa căruia fac parte firme cunoscute la nivel judeţean şi naţional.

Tot prin vot secret au fost aleşi, ca preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, Nicolae Troaşe, acţionar principal al grupului de firme Calcarul din Pojorâta, iar Lucian Gheorghiu, preşedinte executiv. Într-un comunicat al CCI Suceava ni s-a precizat că „Sorin Gabriel Iacob a fost ales, după un mandat de 13 ani, ca preşedinte onorific al Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava”.

Conform statutului, cei patru vicepreşedinţi ai CCI Suceava au fost aleşi prin vot secret de noul colegiu de conducere, aceştia fiind Vasile Armenean, Mihai Cernişov, Robert-Mihai Croitor şi Ştefan Groza.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: