Crai nou nr. 8866 din 2022-10-18
În luna recoltei
Cu mare satisfacţie, înţelegem, a anunţat de curând ministerul de resort că s-a realizat, în fine – intermediată fiind de Casa de Comerţ Agroalimentar „Unirea” – prima livrare de legume de la producători români către un lanţ de supermarketuri. Dar a fost vorba doar despre barabule, curechi şi dovleci, peCiteşte
Consiliul Judeţean împarte de 8 ori mai puţini bani faţă de nevoile primăriilor
> De la consiliile locale au venit cereri pentru 1.010 milioane de lei, disponibilul de distribuit fiind 129 de milioane de lei > Suma trebuie să acopere cheltuielile neplătite, precum şi necesarul pentru proiectele cu participare financiară locală Consiliul Judeţean Suceava va aproba, în şedinţa ordinară din această săptămână, repartizareaCiteşte
Nereguli depistate de DSP la laboratoare de analize medicale
> Au fost găsiţi reactivi expiraţi şi s-a constatat nerespectarea duratei stocării temporare a deşeurilor medicale infecţioase DSP Suceava a transmis, luni, că Serviciul Control în Sănătate Publică (SCSP) a desfăşurat în luna septembrie 360 acţiuni de control, în urma neconformităţilor constatate fiind aplicate 19 sancţiuni contravenţionale, respectiv 3 avertismenteCiteşte
Un copil de 7 ani a fost lovit de un autoturism pe o trecere pentru pietoni
Un copil în vârstă de 7 ani a fost rănit, joi, în timp ce traversa strada pe o trecere pentru pietoni. Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, joi, în jurul orei 11:50, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Volovăţ, un localnic a surprins şi accidentat un minor de 7 aniCiteşte
Prefectura este încrezătoare că numărul de candidaţi va creşte
> Vor veni examinatori din patru judeţe pentru proba de traseu, iar Serviciul din Suceava va avea noi examinatori, dintre care trei angajaţi şi doi veniţi prin transfer Prefectura Suceava a anunţat, luni, că în weekend, datorită sprijinului oferit de judeţul Vaslui, de unde au venit nouă examinatori, s-a reuşitCiteşte
Primarul Ion Lungu a discutat strategia de colaborare cu Ambasada Franţei în anul 2023 cu directorul general al Institutului Francez în România
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat, sâmbătă, că vrea să intensifice relaţiile de colaborare ale municipalităţii cu Franţa şi că va depune în continuare eforturi în acest sens. Ion Lungu a declarat că a participat, vineri, la forumul „Întâlnirile franco-române pentru turism”, acţiune organizată de Ambasada Franţei în colaborare cuCiteşte
S-au finalizat forajele pe tronsonul Paşcani – Suceava de pe A 7
> Gheorghe Flutur speră ca documentaţia să fie finalizată în acest an, pentru a scoate la licitaţie execuţia Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, Târgul de Toamnă „Produs în Bucovina”, că s-au finalizat forajele pe tronsonul Paşcani – Suceava pentru realizarea documentaţiei tehnice pentru autostrada A 7.Citeşte
Pentru formarea profesională în turism urmează să fie derulate şi proiecte comune între instituţiile de învăţământ din Suceava, Laval sau Mayenne
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Niculai Barbă, a condus lucrările desfăşurate în cadrul panelului „Nevoile de formare profesională în domeniu turismului în România – judeţul Suceava şi în Franţa”. Au avut prezentări şi intervenţii participanţi din judeţul Suceava şi din întreaga ţară, precum şi din Franţa – Călin Ile, Preşedintele FederaţieiCiteşte
O firmă de dezmembrări auto fără autorizaţie de mediu, cercetată penal şi amendată cu 40.000 de lei
În perioada 26 septembrie – 14 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Suceava, împreună cu comisari de la Comisariatul Judeţean de Mediu Suceava, au desfăşurat verificări, după cum v-am mai informat, pe linia legalităţii operaţiunilor cu deşeuri periculoase, la persoane fizice şi juridice care comercializează, deţin şiCiteşte





































Comentarii