Crai nou nr. 7359 din 2017-01-28

Depozitele de deşeuri de la Moara şi Pojorâta vor fi recepţionate în martie, respectiv în iulie

Depozitele de deşeuri de la Moara şi Pojorâta vor fi recepţionate în martie, respectiv în iulie

Actualitate, Crai nou nr. 7359 din 2017-01-28 28 ianuarie 2017 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate

> Potrivit preşedintelui CJ, în toamnă se organizează licitaţia pentru operarea întregului sistem  Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, că operarea întregului sistem de gestionare al deşeurilor din judeţul Suceava, care este realizat cu finanţare europeană, va fi licitată în toamna acestui an, cel mai probabil înCiteşte

> L.D. CLEMENT

Cocoşul sau Cucuveaua?

Crai nou nr. 7359 din 2017-01-28, Vertical 28 ianuarie 2017 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate

Dacă vrei să-ţi faci o părere cu privire la informaţiile care îi interesează pe cei din preajmă, ar fi suficient să te postezi, în câteva momente ale zilei, în preajma unei tarabe de presă; şi vei vedea cine ce cumpără. De la o vreme, în ajutor îţi vin şi motoareleCiteşte

Zeci de grefieri au cerut să li se recunoască drepturile

Zeci de grefieri au cerut să li se recunoască drepturile

Actualitate, Crai nou nr. 7359 din 2017-01-28 28 ianuarie 2017 la 13:44 Comentariile sunt dezactivate

Câteva zeci de grefieri de la cele trei instanţe sucevene au participat, ieri, la un protest spontan în faţa Palatului de Justiţie din Suceava, solicitând salarii în conformitate cu pregătirea lor profesională şi eliminarea discrepanţelor din acest sector. Protestul nu a afectat activitatea instanţelor, ni s-a precizat. Grefierii de laCiteşte

Lebedelor de pe Şomuz li se asigură „meniul zilei“

Lebedelor de pe Şomuz li se asigură „meniul zilei“

Actualitate, Crai nou nr. 7359 din 2017-01-28 28 ianuarie 2017 la 13:43 Comentariile sunt dezactivate

Peste 20 de lebede, alături de câteva sute de raţe, sunt hrănite începând de vineri, 27 ianuarie, de administraţia publică din municipiul Fălticeni. Primăria a cumpărat o tonă de grăunţe, iar în prima acţiune de hrănire a lebedelor au fost antrenaţi elevii implicaţi în proiecte de protecţia mediului de laCiteşte

Un bărbat condamnat pentru exploatarea unei minore de 12 ani, depistat într-o garsonieră din Suceava

Un bărbat condamnat pentru exploatarea unei minore de 12 ani, depistat într-o garsonieră din Suceava

Actualitate, Crai nou nr. 7359 din 2017-01-28 28 ianuarie 2017 la 13:42 Comentariile sunt dezactivate

 Joi, 26 ianuarie, poliţiştii suceveni au pus mâna pe un infractor sexual fugar, pe care judecătorii l-au trimis acum mai bine de o lună la puşcărie. Marian Ureche, de 53 de ani, din Rădăuţi, a fost condamnat de Tribunalul Suceava, în decembrie anul trecut, la 5 ani, 6 luni şiCiteşte

CSU Suceava a început cu o victorie clară Cupa Unirii de la Iaşi

CSU Suceava a început cu o victorie clară Cupa Unirii de la Iaşi

Crai nou nr. 7359 din 2017-01-28, Sport local 28 ianuarie 2017 la 13:41 Comentariile sunt dezactivate

În primul ei meci de la Cupa Unirii, competiţie organizată de clubul Poli Iaşi, CSU Suceava a întâlnit gruparea de Divizie A, HC Sighişoara. La capătul unei partide dominate cu autoritate, sucevenii s-au impus cu 41-23 (19-14). Prima repriză a fost una relativ echilibrată, însă în partea secundă jucătorii braşoveniCiteşte

Vatra Dornei - Serbarile Zapezii

Se apropie „Serbările zăpezii“ de la Vatra Dornei

Actualitate, Crai nou nr. 7359 din 2017-01-28 28 ianuarie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

 „Pentru crearea unui agrement cultural şi sportiv, pe toată perioada sezonului de iarnă, şi atragerea în zonă a turiştilor, la Vatra Dornei, în urmă cu peste 30 de ani, s-a născut evenimentul «Serbările zăpezii», serbări care se desfăşoară anul acesta pe parcursul a trei weekenduri. Succesul proiectului a determinat continuareaCiteşte

Despre Eminescu şi despre traducere la Universitatea „Ştefan cel Mare“ Suceava

Despre Eminescu şi despre traducere la Universitatea „Ştefan cel Mare“ Suceava

Crai nou nr. 7359 din 2017-01-28, Literatură&artă 28 ianuarie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

„Eminescu în limbile lumii” * Muguraş Constantinescu laureata unui premiu pentru traducere * „Despre ospitalitate. De la Homer la Kafka” de Alain Montandon  „Eminescu în limbile lumii” a fost tema mesei rotunde organizate de Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava împreună cu Reprezentanţa Suceava a Filialei Iaşi a Uniunii ScriitorilorCiteşte

Liga secundă se „subţiază“ văzând cu ochii

Liga secundă se „subţiază“ văzând cu ochii

Crai nou nr. 7359 din 2017-01-28, Sport local 28 ianuarie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

Federaţia Română de Fotbal a mizat pe revitalizarea eşalonului secund, care intrase de ani buni într-un con de umbră, organizând o singură serie. Din păcate, lucrurile nu au mers ca la carte. Încă de la start, ediţia de campionat 2016-2017 a pornit la drum cu doar 20 de echipe dinCiteşte

Un autoturism de 225.000 lei, furat în Italia, depistat în PTF Siret

Un autoturism de 225.000 lei, furat în Italia, depistat în PTF Siret

Actualitate, Crai nou nr. 7359 din 2017-01-28 28 ianuarie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

Joi, 26 ianuarie, pe la ora 14, s-a prezentat în PTF Siret cetăţeanul român Ivan M., de 27 de ani, domiciliat pe raza jud. Suceava, conducând frumuseţe de maşină, un Porsche Cayenne care valorează vreo 225.000 lei În timpul formalităţilor din punctul de trecere, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuniCiteşte

SUMARUL EDIȚIEI