În preajma pomenirii Sfântului Ierarh Iacob Putneanul şi a Sfinţilor Cuvioşi Sila Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei (15-16 mai) se cuvine să ne îndreptăm atenţia spre aceşti mari nevoitori odrăsliţi din pământul binecuvântat al ţării noastre. Înfăptuirile lor şi modelul luminos pe care ni l-au lăsat moştenire reprezintă un tezaur preţios din care suntem invitaţi să ne împărtăşim necontenit. Prin viaţa lor jertfelnică, prin nevoinţa sihăstrească şi prin dragostea de Dumnezeu şi de popor sfinţii putneni s-au împărtăşit din sfinţenia la care Părintele Ceresc ne invită permanent prin glasul Sfintei Scripturi: „Că scris este: Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt” (I Petru 1, 16).
Plecând de la îndemnul biblic evocat Sfântul Iustin Popovici preciza faptul că omul este dator să trăiască în sfinţenie după modelul Mântuitorului Hristos, care S-a făcut om „dăruindu-Se tuturor oamenilor prin dumnezeieştile energii, care sunt necesare unei vieţi sfinte şi cucernice în această lume” (Părintele Iustin Popovici, Credinţa Ortodoxă şi viaţa în Hristos, traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 19).
Prin trăirea plină de evlavie şi prin mărturisirea credinţei Sfântul Ierarh Iacob Putneanul şi Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei şi-au sfinţit viaţa, iar trupurile acestora sunt impregnate de harul dumnezeiesc, devenind odoare preţioase, izvorâtoare da har şi dătătoare de daruri. Împlinind în viaţă cu desăvârşire cuvântul lui Dumnezeu, ei s-au mutat de la moarte la viaţă (Ioan 5, 24) şi sunt de-a pururea vii, săvârşind nenumărate minuni pentru cei care se apropie de moaştele lor cu credinţă şi cu dragoste.
Moaştele Sfinţilor Cuvioşi Sila Paisie şi Natan au fost descoperite în anul providenţial 1990, cu prilejul lucrărilor de rezidire a vetrei monahale de la Sihăstria Putnei. Referindu-se la acest episod unul dintre părinţii rânduit cu ascultarea la săparea fundaţiilor mi-a mărturisit faptul că atunci când s-a apropiat cu cupa excavatorului de sfintele moaşte, în mod minunat, braţul utilajului s-a oprit fără o comandă prealabilă, iar cei care se aflau în preajmă s-au apropiat cu emoţie atraşi fiind de mireasma deosebită ce se simţea în acel loc. Au săpat cu atenţie şi au descoperit odoarele preţioase, care purtau însuşirile specifice Sfintelor Moaşte. Au fost aşezate apoi într-o raclă şi puse spre închinare în biserica închinată praznicului Bunei Vestiri, rezidită, după aproape două veacuri de la părăsire şi sfinţită în urmă cu douăzeci de ani la data de 29 septembrie 1996 (A se vedea: Biserica „Bunavestire” | Mănăstirea Sihăstria Putnei).
În tihna codrilor şi în mireasma rugăciunii necontenite din biserica Sihăstriei Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan au dăruit nenumărate vindecări sufleteşti şi trupeşti. Monahii şi credincioşii au primit de la dânşii râvnă şi iubire de Dumnezeu şi de ţară, pentru că aşa cum sublinia Părintele arhiepiscop Pimen, aceşti cuvioşi au iubit mult pe Dumnezeu şi neamul nostru, stăruind mereu pentru propăşirea morală şi materială a acestuia.
În iubire de Dumnezeu şi de patrie se întâlnesc armonios cei trei cuvioşi cu dascălul rugăciunii, păstorul jertfelnic, nevoitorul smerit şi ctitorul neobosit – Sfântul Ierarh Iacob Putneanul. În anul 2016, la 15 iunie în prezenţa Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Pimen, conform binecuvântării şi aprobării Sfântului Sinod, a fost desfăcută cripta Sfântului Iacob Putneanul. Părinţii mănăstirii au aflat toate osemintele sfântului, rumene ca pâinea coaptă – culoarea sfinţeniei şi a desăvârşirii întru Domnul. (Protos. Dosoftei Dijmărescu, Canonizarea Sfinţilor putneni Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, şi a colaboratorilor săi, Cuvioşii Sila, Paisie şi Natan).
În mod providenţial tot în 2016 patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei şi al întregului Orient a cercetat Mănăstirea Putna. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a sfinţit racla făurită special pentru aşezarea în ea a moaştelor Sfântului Iacob Putneanul, eveniment petrecut la 25 septembrie. Mă aflam atunci în slujirea Părintelui Mitropolit Teofan şi din cuvântările rostite mi-am dat seama că există o legătură profundă între dragostea de Dumnezeu şi de neam a Sfântului Iacob şi a patriarhului Ioan al Antiohiei, care purta cu sine suferinţa clerului şi a poporului prigonit în acest veac în care se vorbeşte în mod paradoxal atât de mult despre pace şi despre toleranţă.
Privind cu emoţie şi cu atenţie în evenimentele desfăşurate nu putem să nu vedem prezenţa vie şi lucrătoare a lui Dumnezeu care îi cinsteşte pe slujitorii Săi cu demnitatea de prieteni (Ioan 15, 15),invitându-ne să fim asemenea profetului David care mărturisea: „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor” (Psalmul 138, 17.
Şi pentru că suntem în această perioadă binecuvântată dintre Înviere şi Înălţare în care se citesc cu precădere Faptele Apostolilor se cuvine să ne întărim în credinţa că moaştele sfinţilor sunt izvorâtoare de vindecări sufleteşti şi trupeşti. Dacă nu-mai umbra Sfântului Petru era tămăduitoare (Fapte 5, 15), ce să mai spunem de lucrarea binefăcătoare a sfintelor moaşte? Mai târziu cu prilejul martirului Sfântului Policarp, episcopul Smirnei, trecut la cele veşnice în anul 166, creştinii mărturiseau că: „am putut pune şi noi mâna pe osemintele lui cele mai cinstite decât pietrele preţioase şi mai scumpe decât aurul şi le-am aşezat într-un loc potrivit”. (Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, Cartea a IV-a, XV, în colecţia PSB, vol. 13, traducere, studiu şi note de pr. prof. T Bodogae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, p. 164).
Având astăzi spre cinstire moaştele sfinţilor putneni să venim spre închinare cu evlavie, să nu ne învârtoşăm inimile (Psalmul 94, 8) şi să venerăm cu credinţă pe Dumnezeu Cel ce i-a proslăvit. Ei sunt vrednici de cinstire pentru că au devenit tem-ple ale Duhului Sfânt (II Corinteni 6, 16). Iar pentru viaţa şi mărturisirea lor Stăpânul Hristos a descoperit moaştele acestora „ca izvoare mântuitoare, care izvorăsc, în multe chipuri, faceri de bine şi dau la iveală mir cu bun miros. Nimeni să nu fie necredincios!” (Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Cartea a IV-a, 15, trad. pr. D. Fecioru, Editura Apologeticum, 2004, p. 153).
În nevoinţa noastră duhovnicească şi în dorinţa de a săvârşi binele să-i chemăm pe sfinţi în ajutor, mai ales acum, când Biserica strămoşească s-a îmbogăţit prin canonizările din anul centenar – 2025 şi din acest an, 2026. Să fim convinşi că mijlocirea sfinţilor este o certitudine, pentru că ei s-au asemănat lui Dumnezeu şi sunt mereu aproape de El, rugându-se stăruitor să ne vindecăm (Iacov 5, 16). Totodată, sfinţii ne invită să ne sfinţim viaţa, fructificând toate darurile duhovniceşti şi valorificând timpul vieţii spre slăvirea lui Dumnezeu şi spre ajutarea semenilor noştri.
Pr. Dr. FILARET RUSCAN
Comentarii