> Un bărbat de 62 de ani s-a ales cu arsuri pe mâini după ce a încercat să stingă o tigaie cu ulei
Un bărbat de 62 de ani a fost transportat la spital cu arsuri pe aproximativ 18% din suprafaţa mâinilor, după ce a izbucnit un incendiu în baia apartamentului său de la etajul 4 al unui bloc de pe strada Baladei, cartierul Burdujeni.
Evenimentul s-a produs joi, 14 mai, în jurul orei 19:40. Potrivit primelor verificări, bărbatul a pus o tigaie cu ulei pe foc, iar când uleiul s-a aprins, a încercat să arunce conţinutul în cadă. În acel moment s-a produs incendiul, iar bărbatul a suferit arsuri grave la nivelul mâinilor.
Bărbatul a fost ajutat să iasă din apartament de un vecin şi a fost preluat imediat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean.
La faţa locului a intervenit un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, care a lichidat incendiul fără ca flăcările să se extindă la alte apartamente. Nu au fost înregistrate alte victime.
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Burdujeni au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. (N.B.)
























Comentarii