Amendă de 60.000 de lei pentru deversarea apelor uzate într-un pârâu

Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Suceava a aplicat o amendă contravenţională în valoare de 60.000 de lei unui operator economic din industria lactatelor, după ce au fost identificate deversări de ape uzate tehnologice într-un pârâu din apropierea unităţii de producţie.

În urma unui control efectuat de comisarii Gărzii de Mediu Suceava, s-a constatat că societatea nu a gestionat corespunzător apele uzate rezultate din procesul tehnologic, ceea ce a dus la afectarea calităţii apei şi a ecosistemului acvatic local.

Pe lângă amendă, comisarii au impus măsuri obligatorii: eliminarea imediată a sursei de poluare şi monitorizarea strictă a evacuărilor, pentru a preveni repetarea situaţiei.

„Toleranţă zero pentru nerespectarea normelor de mediu. Protejarea resurselor naturale nu este opţională, iar neglijenţa în gestionarea deşeurilor lichide atrage consecinţe pe măsură” au transmis reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Suceava.

Autoritatea reaminteşte tuturor operatorilor economici că respectarea legislaţiei de mediu este obligatorie şi anunţă că va continua controalele riguroase în judeţ, aplicând sancţiuni ferme ori de câte ori vor fi constatate abateri care pun în pericol mediul înconjurător şi sănătatea publică. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI