Privea cu atenţie, aproape că nu putea lăsa din mână, de câteva zile, revista cu fotografii din locul acela îndepărtat. Se vedeau câmpuri acoperite cu mărăcini roşii, bătuţi de vânt, şi munţii cenuşii, golaşi.
Acolo era un munte frumos, cu fisuri largi, ca nişte ape secate, late şi adânci. Muntele era atât de înalt şi singuratic, încât, probabil, pe el nu urcau prea mulţi turişti.
Revista era o revistă de turism, care promova şi cauze ecologice, şi nimic din ceea ce văzuse vreodată în acea publicaţie nu îi atrăsese atenţia atât de mult. Nu atât textul, cât fotografiile mari care însoţeau un articol despre acel munte.
Altădată, când era mult mai tânără, la fel îi atrăsese atenţia, la televizor, cetatea Akra, o cetate din Evul Mediu, construită de cruciaţi în deşert, acum în ruine. O fascina o lume, un timp, o ciocnire a civilizaţiilor, îi vedea parcă pe soldaţi construind cetăţi, stând pe ziduri, într-o lume a deşertului, a războiului şi a ordinelor monahale luptătoare. Dar aceasta fusese demult, imaginile de la emisiunea istorică, de cultură generală, se şterseseră din memorie, Akra rămăsese un nume magic, dar prea vechi şi prea departe.
Revista stătea pe masă, uneori o mai privea, fotografiile arătau acelaşi câmp cu mărăcini purpurii, acelaşi munte cenuşiu, brăzdat de râpi, de sus în jos, la fel de înalt şi de singur.
Au trecut multe zile, a uitat de munte, de câmpiile bătute de vânt, de revista care îi fusese atât de dragă. După un timp a pus ordine în revistele vachi, erau prea frumoase, cu articole şi ilustraţii prea rare, pentru a le arunca. Nu a remarcat decât puţin muntele.
Mai târziu, într-o împrejurare legată de o discuţie despre acele locuri, şi-a adus aminte. Era o amintire pe care n-o va mai va uita. Devenea o permanenţă a memoriei, o permanenţă a visurilor şi nostalgiilor, muntele era iar acolo şi câmpiile şi lumea pustie din jur.
Nimeni nu ştie când un lucru străin şi îndepărtat devine o amintire, o imagine despre un loc pe care nu l-ai văzut niciodată devine ceva iubit şi păstrat în gând. Ce o lega de muntele înalt şi de câmpiile cu ierburi din jur? Ce o alunga din ţara ei, din lumea ei, din locurile vieţii ei, de ce sufletul îi cerea să plece sau să caute alinare în acele fotografii, nu ştia. Aşa sunt unii oameni, pleacă şi nu se mai întorc.
NIADI CERNICA
Comentarii