ACUARELA DUMITRU RUSU

Invitată să vorbesc la vernisajul personalei cu care în anul 2018 Dumitru Rusu s-a sărbătorit la a 80-a aniversare, mai întâi l-am ascultat. Dintre toate poveştile adevărate pe care pictorul şi profesorul mi le-a spus atunci, cel mai tare m-a impresionat, ca şi în expoziţiile sale, lucrarea acuarelei, acuarela. Profunda întrepătrundere a artistului cu peisajul, deopotrivă în ansamblu şi în detaliu. Pregătirea culorilor, pensulei, hârtiei, cu mare grijă pentru înalta lor calitate. Şi a apei, desigur! Apoi, începând cu cerul, pe suportul ud sau semiud, pensula trebuie să aştearnă cu maximă rapiditate ceea ce ochii au văzut şi sufletul şi mintea au ales şi au păstrat. Indiferent de vârstă, mâna trebuie să aibă rapiditatea, siguranţa tinereţii, deoarece acuarela nu suportă ezitarea, întârzierea, nu există decât prin perfecţiunea şi iuţeala execuţiei: trebuie să fie desăvârşită în mai puţin de jumătate de oră, altfel oxidarea pigmenţilor prăbuşeşte totul. În artele plastice, singură acuarela nu acceptă greşeala, corectura. De aceea, atât de puţini acuarelişti. Iar între cei bucovineni, Dumitru Rusu, căruia îi spunem acum un îndelung mâhnit adio, a fost Maestrul! Mâna celestă care i-a pus pe suportul diafan al viului viaţa-creaţia a lucrat fără greş: un profesor şi un pictor dimpreună, cum a fost Dumitru Rusu, n-o să avem prea curând: Cine mai are azi talentul, ştiinţa şi curajul acuarelei?!