L.D.CLEMENT
…Când se ia câte-o măsură, lumea-njură!
De exemplu, în Suceava, cartier Zamca, str. Octav Băncilă, unde a rămas o fântână la margine de drum/ în drum. Cetăţeni nostalgici o vor păstrată ca izvor de apă bună (neautorizată ca atare), fiindcă e veche de un secol şi mai bine, fiindcă le-a rămas pe stradă cum (din păcate?!) nu le-a rămas în prejmă jgheabul în care, aproape, se adăpau vacile şi nici balta înglodată în care se tăvăleau, fericiţi, porcii. Potrivit lor, „fântâna verde” (după vopsea) e monument de civilizaţie şi cultură. E şi soluţie pentru o criză conjuncturală de apă potabilă. E şi o amintire profundă a comunităţii de odinioară care… nu mai e cea de azi, dar care – iată! – se doreşte precum cea odinioară(?), hidratându-se, la nevoie, de la puţul din drum, de sub ferestrele de la parter ale blocului de alături.
Veţi zice că unul ca mine, potrivnic traiului patriarhal (…în cartier acolo, când n-are altă treabă, orice persoană devine administrator comunal!), e de hulit că-şi doreşte „confort occidental”. Însă mie daţi-mi strada-ngustă (unde gustă omul viaţa mai din plin), daţi-mi oraş care să nu fie ca satul originar şi nici pădure ca în Cuaternar.
Comentarii