Harvey Weinstein, rejudecat pentru viol

Magnatul american al cinematografiei Harvey Weinstein va fi rejudecat, la New York, într-un nou proces pentru viol, după ce, anterior, în luna iunie, un juriu nu a reuşit să ajungă la un verdict, informează AFP.

O achitare nu ar duce, însă, la eliberarea fondatorului studiourilor Miramax, în vârstă de 74 de ani, care se află în detenţie în alte dosare. Acest nou proces vizează acuzaţia de viol din 2013 a aspirantei la cariera de actriţă Jessica Mann. În iunie, la New York, tensiunile apărute în timpul deliberărilor juraţilor l-au determinat pe judecător să declare nul acest proces, care urma să fie rejudecat.

Harvey Weinstein îşi „păstrează speranţa şi se aşteaptă la un proces echitabil, în care faptele îl vor disculpa”, a comentat pentru AFP purtătorul său de cuvânt, Juda Engelmayer. Weinstein, a cărui stare de sănătate este în declin şi care se deplasează acum într-un scaun cu rotile, este îngrijorat că nu va putea „rezista mult timp” în faimoasa închisoare de pe Rikers Island, unde este deţinut în cadrul proceselor sale din New York. Condamnat în 2023, în California, la 16 ani de închisoare pentru violarea unei actriţe europene, în urmă cu mai bine de zece ani, producătorul filmelor „Pulp Fiction” şi „Shakespeare in Love” a formulat, de asemenea, apel. O audiere este programată pentru 23 aprilie.

Peste 80 de femei l-au acuzat pe fostul magnat al cinematografiei, începând din 2017, de abuzuri sexuale.

Prima sa condamnare, la 23 de ani de închisoare pentru faptele care le vizau pe Miriam Haley şi pe Jessica Mann, datează din 2020, la New York, la finalul unui proces care a simbolizat o victorie pentru mişcarea #MeToo. Însă, o curte de apel a anulat acest verdict în 2024 din motive procedurale.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI