Spre deosebire de spaţiul public normat din ţările cu democraţie şi stat de drept, spaţiul public românesc încă nu s-a despărţit de minciună, bârfă şi batjocură, de primitivismul societăţilor înapoiate, astfel că, începând cu Internetul, cu agenţiile de informaţii şi cu televiziunile, primele ştiri aparţin zvonacilor, celor ce scornesc informaţii şocante, false, despre viaţa unor personalităţi, instituţii, comunităţi.
Cine sunt zvonacii? Sunt plăsmuitori de minciuni, colportori de bârfe, de fake news-uri cu care încearcă să destabilizeze naţiuni, să distrugă imagini ale unor lideri rivali, să sperie lumea spre a avantaja o anume formaţiune politică, o evoluţie convenabilă unor afaceri bănoase sau acelor lideri, partide care-şi întemeiază cariera pe servicii manipulatoare, mai ales prin reţelele social-media. Sunt o componentă a războiului hibrid.
Probabil se vor urmaşii profeteselor Greciei antice (Phytia şi celelalte preotese ale oracolului de la Delphi sau interprete ale misterelor de la Eleusis), ai altor oracole şi ai parcelor, chiar şi ai profeţilor biblici, numai că activitatea acestora era plină de sacralitate, pioşenie şi respect, iar minciuna, eroarea nu aveau legătură cu „persona” (semizeitatea) în cauză, ci cu mesajul „primit” de la Zeus, Saturn sau Mercur, ori de la Dumnezeul biblic.
Deosebirea e că mai toţi zvonacii noştri sunt în solda unor inşi dubioşi şi formaţiuni politice, iar prorocirile lor mincinoase intră în sarcina postului, sarcină pentru care sunt remuneraţi, iar dacă sunt idioţi utili o fac pro bono.
Aşadar, cei ce zvonesc întâmplări, incidente, crize şi dezastre scornite de ei înşişi sunt toţi scule manipulatoare ale economicului şi politicului, programate să inducă populaţia în eroare, să creeze panică şi să destabilizeze cursul firesc al evenimentelor, al reformelor, al activităţilor guvernamentale şi sociale.
De ce nu se întâmplă aşa ceva în Occident, că doar zvonaci şi manipulatori or fi şi acolo? Nu se întâmplă fiindcă asemenea ştiri nu trec ecranul, nici hârtia, iar oamenii serioşi şi profesionişti de presă reacţionează imediat, izolându-i pe manipulatori şi chiar excluzându-i din breasla jurnaliştilor, a televiziunilor.
Un zvonac este gureşul AUR-ist Petrişor Peiu: cică Guvernul Bolojan nu are nicio soluţie privind preţurile la energie şi gaze… „Europa va suferi o criză inflaţionistă majoră”. Or şi UE, şi guvernul nostru anunţaseră deja măsuri pentru atenuarea crizei, nu în sensul celor dorite de zvonac – păstrarea preţurilor dinainte de criză, ci corespunzătoare posibilităţilor bugetare, aşa cum au procedat şi celelalte state.
Apropo de preţurile carburanţilor, nu e zi să nu intervină zvonacii, îngrozind populaţia cu preţuri astronomice: 200 de dolari barilul de ţiţei, 20 de lei motorina…
Un zvonac specializat de zeci de ani în astfel de gloabe mediatice este Ion Cristoiu: cică Bolojan vrea creşterea preţului carburanţilor ca să adune mai mulţi bani la buget! Va să zică, dacă „Bolojan n-ar vrea”, n-ar creşte preţul la pompă. Interesant este că la asemenea bazaconii serviciile de informaţii, purtătorii de cuvânt, oamenii cinstiţi şi profesionişti din mass-media închid ochii, iar astfel de indivizi au făcut cariere foarte profitabile şi s-au umplut de parale, numai de la Antene Cristoiu Ion încasând 471.341,37 de euro în schimbul minciunilor şi al desfigurării colegilor, dacă ne luăm după nimeni altul decât Mihai Gâdea.
Din păcate, zvonuri lansează şi colportează chiar cel mai mare partid românesc prin liderii săi: simţind că nu poate face ce vrea într-un guvern condus de altcineva decât un pesedist, Grindeanu anunţă din primele zile ale guvernului Bolojan că va consulta membrii de partid să vadă dacă vor ieşirea de la guvernare, iar zvonul se repetă până la plictis şi greaţă ori de câte ori un lider măreţ precum Olguţa Vasilescu şi „Olguţul” său (Claudiu Manda) ies în public, anunţând cu zâmbet superior şi batjocoritor „demiterea” lui Bolojan.
Şi dacă membrii coaliţiei de guvernare nu se respectă, dacă membrii guvernului se bălăcăresc între ei, nu ne miroase tuturor a bătaie de joc la adresa contribuabililor şi a României?
Cu astfel de lideri, PSD poate fi considerat partid european?


























Comentarii