„Priveşte înapoi cu mânie” este titlul unei capodopere cinematografice de prin 1959 şi-mi vine în minte întotdeauna când mă împiedic de principalele erori care au influenţat (în rău) destinul României: 1. În timp ce poporul român (cu excepţia liderilor cu studii şi legături la Moscova sau în URSS şi a foştilor lucrători securişti înfrăţiţi cu KGB) răsturnase comunismul şi nu mai voia dependenţa înrobitoare de Lagărul Socialist întruchipat de liderii Partidului Comunist al URSS, ba chiar peste o mie de tineri îşi dăduseră viaţa pentru a scăpa de comunism şi de sovietici, tocmai atunci Ion Iliescu şi emanaţii Revoluţiei din decembrie 1989 au negociat şi semnat un tratat de prietenie şi asistenţă mutuală cu Mikail Gorbaciov, liderul sovietic. Tratat pregătit pentru reînnoire în 2003 cu Vladimir Putin, ceea ce a făcut ca integrarea noastră în NATO şi UE să fie amânată cu 15-18 ani, iar Occidentul să se uite la români şi la Iliescu ca la urs.
Decalajul a făcut ca reformele social-economice să demareze cu mare întârziere şi greutate, iar imaginea României să aibă mult de suferit: investiţiile străine ne-au ocolit, iar izolarea ne-a costat inclusiv părăginirea fabricilor şi a uzinelor, a coloşilor industriali, ctitoriile celebre ale „societăţii socialiste multilateral dezvoltate” imposibil de privatizat şi ajunse în numai câţiva ani o ruină, magazii de fier vechi – munca de zeci de ani a „întregului popor eroic” fiind paradit-irosită de conducători inconştienţi, dominaţi de incompetenţă, de fosta securitate, lideri vetuşti, inepţi, fără viziune, bolnavi de dictatură şi sindicalism falimentar: „Noi nu ne vindem ţara”. N-au vândut-o, dar au falimentat-o bucată cu bucată şi ne-au lăsat săraci.
Toţi diriguitorii care au încercat desprinderea de deciziile şi ideile comunistoide ale tătucului Ion Iliescu au fost înlăturaţi: Petre Roman, Emil Constantinescu, Victor Ciorbea, Mugur Isărescu, partidele istorice, şi ele ostracizate…, iar arogantul Adrian Năstase, deşi gratulat cu epitetul „european”, a cedat cu mare greutate dorinţelor populare şi elitelor culturale, România fiind acceptată ultima în NATO. N-a fost posibilă nici măcar integrarea în trilaterala de la Vişegrad alături de Cehoslovacia, Polonia şi Ungaria.
Din păcate, deciziile proaste au continuat: alt politician forţos, Liviu Dragnea, liderul principalului partid de guvernământ – PSD, s-a poticnit de independenţa celei de-a treia puteri a statului de drept, Justiţia, încercând să modifice legislaţia spre a scăpa de condamnare penală şi determinând peste 100 000 de cetăţeni să protesteze zile în şir, iar UE să ne arate cu degetul şi să pierdem multe miliarde de euro din finanţări, nu puţine granturi, ceea ce a întors România la epoca Iliescu-Năstase.
Din fericire, după primirea în Uniunea Europeană, românii au scăpat la lucru şi studii în Occident, la vizite, iar modelul apusean de viaţă a prins şi în România, accelerând procesul de modernizare. Te-ai fi aşteptat ca şi politica noastră să ţină pasul cu dezvoltarea economiei de piaţă, însă graba de a pune stăpânire pe instituţiile statului de drept, pe bugete şi finanţe publice a făcut ca bunăstarea românilor să vină prin împrumuturi, în ultimii 4 ani coeficientul de îndatorare a bugetului pu-blic fiind de peste 60% din PIB cu dobânzi mai mari de 7%. Fireşte că sunt ţări precum Franţa, Italia, Spania, Germania… unde coeficientele de îndatorare sunt de peste două ori mai mari, numai că împrumuturile lor se fac la dobânzi sub 3%.
Din păcate, politica românească de după alegerile de anul trecut a luat-o razna: război la graniţă, conflagraţie mondială şi zeci de mii de bombe în Iran, şi totuşi PSD vrea să spargă coaliţia de guvernământ, urmărind nişte interese pe care personal nu le pricep. O asemenea decizie poate scoate partidul cel mai important al României dintre partidele care contează: social-democraţii au fost 6836 zile vioara I la Palatul Victoria din 1989 încoace, aproape 19 ani, iar acum, în plină perioadă de restricţii bugetare şi reforme absolut necesare, ameninţă cu ieşirea de la guvernare, căutându-şi cu naivitate susţinători la Parlamentul European. De râs dacă nu de plâns absenţa unor lideri cu viziune şi drag de ţară!
Comentarii