„Niciun tânăr nu ar trebui să fie abandonat exact în momentul în care începe drumul spre viaţa de adult”

Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a informat că, săptămâna trecută, a susţinut în Comisia pentru muncă şi protecţie socială, din care face parte, şi a votat în plenul Camerei Deputaţilor un proiect de lege pentru tinerii care au crescut în sistemul de protecţie a copilului, „tineri care, la începutul vieţii de adult, au nevoie de sprijin şi de şanse reale pentru a se integra în societate”.

Aflăm că proiectul corectează o problemă apărută după modificarea Legii protecţiei copilului din 2023. Atunci a fost introdusă o indemnizaţie de sprijin pentru tinerii care ies din sistemul de protecţie şi îşi continuă studiile sau au un loc de muncă până la vârsta de 26 de ani.

Însă legea nu s-a aplicat şi pentru tinerii care ieşiseră deja din sistem înainte de acea modificare. Astfel, mulţi dintre ei au rămas fără acest sprijin, deşi se aflau în aceeaşi situaţie.

„Prin acest proiect eliminăm această discriminare şi clarificăm acordarea indemnizaţiei, astfel încât şi tinerii care ieşiseră deja din sistemul de protecţie să poată beneficia de acest sprijin.

Am susţinut această iniţiativă legislativă, pornită de la o sesizare primită la audienţă de un coleg parlamentar din PSD. Este încă o dovadă că munca unui parlamentar nu se face doar în Parlament, ci şi în întâlnirile directe cu oamenii, acolo unde apar probleme reale şi, uneori, şi soluţiile pentru ele.

Tinerii care cresc în centrele de protecţie sau în sistemul de plasament fac parte dintr-o categorie vulnerabilă. Mulţi dintre ei au trecut prin experienţe grele, iar momentul în care părăsesc sistemul de protecţie, la 18 ani, este, de multe ori, cea mai dificilă etapă din viaţa lor.

Am votat acest proiect pentru că niciun tânăr nu ar trebui să fie abandonat exact în momentul în care începe drumul spre viaţa de adult” a declarat Mirela Adomnicăi, deputat PSD Suceava. (D.L.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI