Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Sf. Andrei Gura Humorului a organizat miercuri, 11 martie 2026, proiectul educativ de orientare şcolară şi profesională „Ziua Porţilor Deschise”, menit să promoveze oferta educaţională a unităţii în comunitatea locală şi în zonele învecinate.
Evenimentul a oferit părinţilor, elevilor şi cadrelor didactice o imagine completă asupra activităţii instructiv-educative, a programelor de recuperare pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale (CES), a bazei materiale moderne şi a profesionalismului colectivului şcolii, toate orientate spre integrarea socio-profesională şi comunitară a beneficiarilor.
Activitatea a debutat cu o prezentare video a şcolii şi cu un program artistic ce a cuprins momente folclorice şi ritmuri de dans interpretate de elevi. Ulterior, invitaţii au participat activ la „Atelierul de educaţie muzicală prin ritm şi mişcare”.
Programul a continuat cu vizitarea „Atelierelor creative”, unde au fost demonstrate activităţi de psihomotricitate, stimulare cognitivă, artă prin origami, Eco-art, art-terapie, pictură pe sticlă, modelaj, quilling, împletituri, cusături, arta culinară şi reciclarea materialelor. Invitaţii au explorat şi proiectele internaţionale eTwinning, au aflat detalii despre statutul de EcoŞcoală al unităţii şi au participat la demonstraţii practice din cadrul Proiectului Mondial EcoŞcoală, inclusiv acţiuni de reciclare, plantare şi conştientizare ecologică.
O parte importantă a zilei a fost dedicată cabinetului de terapie polisenzorială, unde s-au prezentat activităţi terapeutice model, precum şi vizitarea smartLabului (cu ochelari de realitate virtuală), a bibliotecii, a cabinetului de kinetoterapie, a capelei şi a atelierelor şcolii profesionale. La atelierele profesionale au avut loc demonstraţii practice pentru meseria de bucătar. Evenimentul s-a încheiat cu o expoziţie a lucrărilor realizate de elevi în cadrul diverselor proiecte educative, campanii şi evenimente naţionale desfăşurate pe parcursul anului şcolar.
La activitate au participat aproximativ 470 de persoane: părinţi, elevi şi cadre didactice de la Şcoala Gimnazială Nr. 1, Şcoala Gimnazială Nr. 2 „Petru Comarnescu”, Şcoala Gimnazială Nr. 3 „Teodor Balan”, Colegiul „Al. Cel Bun” din Gura Humorului, precum şi de la unităţi din localităţile Păltinoasa, Capu Codrului, Poiana Micului, Berchişeşti, Bucşoaia şi Valea Moldovei.
Invitaţii au apreciat în mod deosebit baza materială, calitatea activităţilor şi dedicarea personalului, exprimându-şi intenţia de a continua colaborarea cu Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Sf. Andrei. (N.B.)



























Comentarii