Nu-mi vine a râde de oamenii politici care se lasă prostiţi cu mare uşurinţă, deşi au o mare responsabilitate ca reprezentanţi ai naţiunii şi ai poporenilor, dar îmi vine a-i compătimi. E semn că înceţoşarea minţii lor şi incapacitatea de a înţelege un fenomen politic dau în tragic, nu în comic. Starea de cumpănă a vieţii politice actuale de aici se trage: destui politicieni şi o mare parte a populaţiei nu înţeleg că Rusia şi SUA joacă suveranitatea la cacialma. Dacă merge, bravo nouă! Dacă nu, adio şi-un praz verde! În afara banilor de manipulare nu au nimic de pierdut. În schimb, poporenii vor ocroti la sân şarpele dezbinării, coloana a V-a gata să vândă patria cui promite mai mult.
Scorneala asta infamă cu suveranismul a apărut imediat după crearea NATO şi apoi a Uniunii Europene. URSS şi apoi Federaţia Rusă au făcut mare caz de pierderea suveranităţii acestor state europene cu scopul evident de a slăbi şi apoi a distruge cele două organizaţii suprastatale, NATO – în scop de apărare militară, UE – de dezvoltare social-economică şi cultural-civilizaţională. În fapt, membrii alianţelor respective, între care şi România, Franţa, Germania…, nu şi-au pierdut, ci şi-au delegat Consiliului şi Parlamentului European câteva atribute ale suveranităţii pentru a le putea mai lesne gestiona împreună.
Ca să distrugă respectivele alianţe, conducătorii Rusiei şi-au creat servicii mediatice influente cu resurse bugetare imense, au plătit mercenari, spioni, milioane de boţi, adevărate coloane a V-a în toate ţările vizate şi au trecut la războiul hibrid împotriva NATO şi a UE pentru a le sparge unitatea – conform principiului cinic „divide et impera“. Odată cu Donald Trump, SUA s-au alăturat Rusiei putiniste în bătălia „suveranistă“, fiindcă o Europă puternică îl deranja şi economic, şi la orgoliu, ca şi o NATO în care decizia nu este numai în propria mână.
Ei, bine, deşi mari personalităţi politice şi ale lumii intelectuale, fie din ţară, fie din străinătate, le-au explicat politicienilor ce e cu această „bătălie pentru suveranitate“, totuşi, speculând teama de a pierde suveranitatea înţeleasă ca independenţă, în majoritatea ţărilor membre ale UE au apărut peste noapte mişcări suveraniste, absolut toate controlate şi poate finanţate la început de Moscova – unele precum Fratelli d’Italia, formaţiune aflată la putere cu Georgia Meloni în frunte, fără legături şi excese putiniste, altele reprezentate de guverne orientate şi ele suveranist în Austria, Ungaria, Polonia, Olanda şi Slovacia, iar celelalte în opoziţie de ani buni în Franţa, Ţările Baltice, Germania, România…
Din păcate, toate mişcările suveraniste gestionează o situaţie falsă, dar ridicată la nivel de spaimă naţională: suveranitatea este atributul constituţional al tuturor statelor europene, iar orice ştirbire a suveranităţii teritoriale, politice şi economice ar declanşa conflicte belicoase în secunda „doi“, ceea ce nu s-a întâmplat decât în Ucraina, unde nici măcar nu există mişcare suveranistă bine articulată.
Acum suveranismul mondial a primit două lovituri catastrofale:
1. fosta URSS, azi Federaţia Rusă, cea mai mare susţinătoare dezinteresată(!) a suveranismului mondial a invadat o ţară soră şi vecină, Ucraina, suverană constituţional, ca şi Rusia, ceea ce a demonstrat că suveranismul rusesc e doar un steag fals imperial cu un scop ascuns: cucerirea de noi teritorii sub diverse motive inventate precum „denazificarea“, protecţia minorităţii ruseşti…
2. Celălalt pol al suveranismului, SUA, împreună cu forţosul lor lider Donald Trump, au picat de fazani în dosarul „codoşului“ internaţional Jeffrey Epstein, „furnizorul de gagici“, manevrat, se spune, cu deosebită măiestrie de serviciile secrete putiniste pentru a desfigura leadershipul american, ceea ce i-a reuşit cu prisosinţă, dar şi pentru a compromite şi controla sute de alte personalităţi.
Lovitura cea mai grea o primeşte însă suveranismul românesc de la binefăcătorul american Donald Trump, cel ce devenise iconostas pentru AUR-iştii lui George Simion, tăietorul de hărţi groenlandeze, şi pentru „preşedintele ales“ de „români“ Călin Georgescu, omul foştilor securişti. Le mai rămâne doar lumina de la răsărit.
Comentarii