Ayatollahul Mojtaba Khamenei a transmis ieri unul dintre cele mai importante mesaje de la începutul conflictului dintre Iran, Statele Unite şi Israel, susţinând că Teheranul a aplicat o „lovitură decisivă” adversarilor săi.
Într-un mesaj publicat de agenţia iraniană Fars, citată de Euronews, liderul suprem al Iranului a afirmat că forţele armate iraniene au învins ceea ce a numit „inamicul răuvoitor”. „Spun naţiunii iraniene că inamicul răuvoitor, înfrânt în confruntarea cu forţele armate ale Iranului, trece acum printr-o umilinţă profundă atât pe câmpul de luptă, cât şi în spaţiul public”, a transmis Khamenei. Liderul iranian a susţinut că adversarii Teheranului încearcă acum să recurgă la metode indirecte pentru a slăbi unitatea internă a ţării.
Declaraţia este considerată surprinzătoare deoarece vine într-un moment în care contactele diplomatice dintre Washington şi Teheran par să continue, în ciuda schimburilor recente de atacuri. Mai mulţi observatori consideră că discursul ar putea reprezenta o încercare de a prezenta eventualele concesii diplomatice drept o victorie strategică pentru Iran. Khamenei a insistat asupra necesităţii menţinerii unităţii naţionale şi a avertizat împotriva celor care ar putea răspândi neîncredere sau pesimism în societate.
Mojtaba Khamenei nu a mai fost văzut în public de la începutul războiului. Presa americană a relatat anterior, citând oficiali iranieni, că liderul suprem ar fi fost grav rănit în timpul unor atacuri şi ar fi suferit mai multe intervenţii medicale. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a afirmat recent că ayatollahul ar fi fost probabil desfigurat în urma rănilor. Autorităţile iraniene nu au confirmat informaţiile, iar Khamenei a comunicat în ultimele săptămâni doar prin declaraţii scrise.


























Comentarii