Să avem credinţă în Sfinţii noştri, în Hristos şi în Maica Domnului. S-o iubim mult pe Maica Domnului, ca să ne dea bucuria Fiului ei. Să se înrădăcineze bucuria lui Hristos în sufletul nostru, să prindă viaţă sufletul nostru cu dragostea lui Dumnezeu, iar nu cu discuţiile. Adică vorbim în deşert continuu, cuvintele se duc în văzduh, în coşul de gunoi; toate se pierd în aer.
Diavolul ne fură timpul mântuirii noastre, ne fură şi minutul, ne fură zilele noastre, însă noi nădăjduim că vom scoate ceva de la unul şi de la altul. Nimic nu scoţi, sufleţelul meu, nimic, dacă nu „iubeşti pe Dumnezeul tău din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău şi din toată puterea ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, şi dacă nu înveţi ce înseamnă „nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”. Dacă vom ţine aceste două porunci, vom merge cu toţii la Hristos; „cu opinci” vom merge în Rai. Pe acestea le-au păzit Părinţii şi s-au rugat ca Evanghelia să se întipărească în sufletul lor, ca s-o poată trăi. Dar noi trăim în nepăsare şi trec cei mai frumoşi ani, trec cele mai frumoase zile, trec cele mai frumoase clipe ale noastre. Chiar şi acestea le pierdem din mâinile noastre. Ni le fură diavolul şi îşi bate joc de noi. Da, ne ia cele mai frumoase zile, cele mai frumoase măreţii, ne fură Raiul.
(Stareţa Macrina Vassopoulos, Cuvinte din inimă, Editura Evanghelismos, p. 169)
Comentarii