Procedura de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia Drumului expres Suceava – Siret, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură pentru judeţul Suceava, a generat îngrijorări în rândul potenţialilor constructori. În acest context, deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a adresat o întrebare oficială ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Ciprian-Constantin Şerban, solicitând clarificări privind modul de derulare a licitaţiei.
Licitaţia a fost lansată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) la data de 5 ianuarie 2026 şi vizează realizarea drumului expres care va lega municipiul Suceava de oraşul Siret, asigurând continuarea Autostrăzii Moldovei (A7) până la graniţa cu Ucraina. Proiectul beneficiază de finanţare europeană prin instrumentul „Acţiunea pentru Securitatea Europei” (SAFE).
La scurt timp după lansare, în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora mai mulţi potenţiali ofertanţi s-ar fi declarat nemulţumiţi de faptul că CNAIR a publicat un volum mare de clarificări şi documente suplimentare cu doar 11 zile înainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor. Această situaţie ar putea conduce la depunerea de contestaţii, cu efecte directe asupra termenelor de realizare a investiţiei.
„Drumul expres Suceava – Siret este esenţial pentru dezvoltarea judeţului nostru, pentru mediul de afaceri şi pentru conectarea rapidă cu reţeaua naţională şi europeană de transport. De aceea, este important ca procedurile să fie clare şi corecte, astfel încât proiectul să nu fie blocat de contestaţii” a transmis deputatul Ioan Balan.
Parlamentarul solicită Ministerului Transporturilor să precizeze dacă nemulţumirile ofertanţilor sunt justificate şi dacă CNAIR a respectat toate termenele şi procedurile legale în organizarea licitaţiei. Totodată, cere o evaluare a riscurilor privind eventuale întârzieri în atribuirea contractului şi începerea lucrărilor.
De asemenea, deputatul de Suceava a cerut comunicarea unui calendar actualizat al proiectului, care să includă data estimată pentru finalizarea licitaţiei, emiterea ordinului de începere a lucrărilor, durata execuţiei şi termenul estimat pentru punerea în circulaţie a drumului expres Suceava–Siret.
Răspunsul Ministerului Transporturilor este aşteptat în perioada următoare şi ar putea clarifica perspectivele unuia dintre cele mai aşteptate proiecte de infrastructură rutieră din judeţul Suceava. (A.B.)
Îngrijorări privind licitaţia drumului expres Suceava – Siret
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii