O mulţime de lefegii din presă, de la TV, găşti gureşe de tovarăşi gomoşi pensionaţi din serviciile secrete ceauşiste împreună cu foşti supraveghetori şi informatori din administraţie şi unităţile economiei socialiste susţin că Rusia ne-a fost şi ne este aliată de bună credinţă, că fără soldatul sovietic şi fără ajutorul URSS România nu putea depăşi nenorocirile provocate de al Doilea Război. Însă realitatea e cu totul alta, una opusă şi tragică, realitate trecută sub tăcere de manipulatorii odioşi, mancurţi şi mercenari ai imperiului putinist. Fie că o fac pentru bani, fie din motive subiective, personale, oricum înseamnă trădare a României. Iată date care nu pot fi contrazise:
Armistiţiul din 12-13 septembrie 1944 a decretat depunerea armelor, dar, contrar legilor războaielor de când lumea, întreaga armată românească a fost luată prizonieră şi ţinută ani buni între Cotul Donului şi Nistru! Înfometată, în barăci neîncălzite, pe aşternut de paie în ger năprasnic! Caz unic în istoria războaielor! Pot depune mărturie fiindcă unul dintre prizonieri a fost tatăl meu alături de o mulţime de alte rude, inclusiv soldaţi răniţi şi mutilaţi. Marea majoritate nu s-a mai întors, tifosul exantematic şi alte boli au făcut ravagii, ostaşii români lăsându-şi oasele în stepele ruseşti şi ucrainene. Iar cei ce au scăpat din prizonierat au fost îmbarcaţi spre România fără hrană pe vapoare de cereale goale, pe care marina sovietică le-a mitraliat înainte de a intra în apele noastre teritoriale. Cadavrele prizonierilor au fost aruncate în mare, iar cei ce au rămas vii s-au târât cum au putut de la Constanţa acasă.
Iată ce au luat ca despăgubiri de război, de fapt au jefuit „fraţii” sovietici: peste 385 milioane USD la cursul din 1944 + peste 3 milioane de tone de petrol. Acestora li s-au adăugat cantităţi uriaşe de produse agricole: peste 277.000 de tone de porumb, la preţul de 22 dolari pe tonă, 370.000 de tone de grâu, la 24,75 dolari pe tonă, şi 35.000 de tone de orz, la 21 dolari pe tonă. Ceea ce a provocat foamete în 1946-1947 şi 1956 şi peste 300.000 de decese în Basarabia, în timp ce numărul deceselor de foamete în România a fost secretizat de tovarăşi.
Am văzut cu ochii mei cum primarul comunist, perceptorul comunal însoţiţi de soldatul sovietic, adesea chiar de comandantul sovietic al raionului Fălticeni, alergau porcul prin curte, sondau cu baioneta locul unde erau îngropate grânele, luau păpuşoii din coşar, cu toate că bătrânii, gospodinele şi copiii plângeau. Bărbaţii fugind cu noaptea-n cap în pădure. Lucruri care nu se pot uita.
România trebuia să predea sute de mii de animale – porci, oi, boi şi cai – alături de numeroase alte resurse, toate evaluate la preţuri mult sub valoarea reală. Impactul asupra economiei naţionale a fost devastator, spune istoricul militar Petre Opriş. Pe deasupra, România a fost obligată să întreţină armatele sovietice încartiruite în ţară, ceea ce s-a întâmplat până în 1958, în urmă-le rămânând însă serviciile lor secrete care nu s-a mai retras niciodată. De aceea când guvernul actual se apucă să facă reforme, nimic nu merge, iar foştii tovarăşi, uniţi până la moarte, se fac luntre şi punte să împiedice orice urmă de progres! Priviţi-i la lucru!
Iată ce am văzut cu ochii mei de copil: ţăranii posesori de boi şi cai erau obligaţi până prin 1960 să facă anual cu căruţele 6-9 transporturi de buşteni de anumite dimensiuni din pădurile Iganca, Moişa, Pietrosu, Râşcuţa şi Râşca Mare, peste 24 km, peste dealul pieptiş de la Temelie spre gara din Fălticeni, spre care mai cărau zilnic buşteni pentru URSS trenurile şi camioanele Molotov. Vezi bine, biata URSS ducea lipsă de păduri! De atunci au rămas golaşi Munţii Neamţului şi ai Râşcăi, ai Bogdăneştilor şi ai Boroii.
În condiţiile acestea se făcea şcoală: alături de Abecedarul limbii române stătea abecedarul limbii ruse frumos colorat, rusa – obiect cu teze din clasa I până în ultimul an de liceu. Toate textele erau despre comunism şi „steaua cea de sus” cu 5 colţuri, semn, zicea tata, fie iertat, că URSS trebuie să se întindă peste toate cele 5 continente. Vis în curs de înfăptuire începând din al XIV-lea secol şi până azi şi mâine şi în vecii vecilor, Amin.
Comentarii