Comisari ai Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava au efectuat un control pe linie de protecţie a mediului pe raza comunelor Todireşti şi Dărmăneşti, a informat instituţia. Acţiunea s-a desfăşurat în colaborare cu membrii unei comisii constituite la nivelul Comisariatului Judeţean, în urma unei sesizări privind excavări de agregate minerale fără a fi respectată legislaţia de mediu. Astfel, cu prilejul verificărilor, la două societăţi comerciale cu activităţi de extragere a pietrişului şi nisipului s-au constatat nereguli şi abateri de la prevederile legale în domeniu. „În cauză, faţă de cei doi operatori economici s-au luat măsuri de sancţionare contravenţională pentru încălcarea legislaţiei de mediu în vigoare”, a transmis Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava. În consecinţă, conform prevederilor OUG nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, s-au dat amenzi în valoare totală de 180.000 de lei. Totodată, prin notele de constatare întocmite, în sarcina celor două societăţi comerciale au fost dispuse măsuri de remediere cu termene stricte de realizare. Aceasta în vederea conformării la legislaţia specifică, cât şi la actele de reglementare emise de autoritatea de mediu competentă.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii