> Au fost identificate 50 de adăposturi, cu capacitate de 6.634 de persoane, construite înainte de anul 1990, acestea „suferind modificări majore”
Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Bucovina” al judeţului Suceava a efectuat verificări pe linia protecţiei prin adăpostire a personalului autorităţilor publice locale şi centrale, instituţiilor publice, operatorilor economici şi a populaţiei în situaţii de conflict armat. Astfel, a fost verificat un total de 71 de spaţii, identificate şi centralizate fiind 50 de adăposturi de protecţie civilă care pot fi utilizate în faza I. Cu o capacitate de 6.634 de persoane, între acestea, numai zece sunt operative, reprezentând un procentaj de operativitate de 20%. Potrivit IJSU, este vorba despre fondul de adăpostire realizat pe timp de pace, dintre cele 35 de adăposturi publice, numai două fiind operative, cu un grad de operativitate de 5,71%. Încă 15 adăposturi sunt private, opt dintre acestea fiind operative, respectiv 53,33%. În faza a II-a poate fi folosit fondul de adăpostire completat, „în scurt timp”, prin unele subsoluri, dar şi cu alte spaţii, în judeţul Suceava fiind luate în evidenţă 348 de locaţii cu această destinaţie. Într-o a III-a fază, este prevăzută construirea de „adăposturi tip” din prefabricate de beton sau din material lemnos, în conformitate cu Planul de mobilizare a economiei şi a teritoriului pentru război.
Pe durata controalelor, inspectorii ISU Suceava au constatat că niciun adăpost de protecţie civilă nu este marcat corespunzător cu însemnul specific şi că o parte dintre adăposturile construite înainte de anul 1990 au suferit modificări majore, prin „recompartimentare faţă de forma iniţială”.
În cele mai multe adăposturi de protecţie civilă au fost executate lucrări neautorizate de realizare a instalaţiilor termice, iar instalaţiile electrice şi sanitare sunt nefuncţionale. Unele adăposturi au ieşirile de salvare blocate, identificate fiind atât zone cu infiltraţii locale, cât şi porţiuni afectate de inundaţii repetate. Au fost constatate, de asemenea, lipsa uşilor metalice etanşe, acumulări de praf, depuneri biologice, umiditate ridicată şi zone cu mucegai, degradări generate de condiţiile improprii de microclimat, în timp ce spaţiile auxiliare erau într-o stare avansată de insalubritate.
Pe durata controalelor, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a trasat măsuri de remediere a deficienţelor evidenţiate, informând cu privire la regulile de comportare în adăposturi, precum şi la metodele şi mijloacele individuale şi colective de protecţie în caz de conflict armat.
În caz de conflict armat
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii