Vladimir Putin a acceptat unele propuneri americane, altele sunt inacceptabile, dar discuțiile vor continua

a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov

Kremlinul a anunțat ieri că președintele rus Vladimir Putin a acceptat unele propuneri din planul de pace american pentru Ucraina și le-a respins pe altele ca fiind inacceptabile, dar a contrazis ideea că ar fi respins planul în ansamblu și a insistat că Rusia este pregătită să se întâlnească cu negociatorii americani de câte ori este nevoie pentru a ajunge la un acord, relatează agențiile Reuters și EFE.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis acest mesaj după discuțiile desfășurate marți seară la Moscova între președintele Vladimir Putin și reprezentanții SUA, respectiv emisarul special al președintelui Donald Trump, Steve Witkoff, și ginerele lui Trump, Jared Kushner.
Peskov a adăugat că Rusia îi este recunoscătoare președintelui Trump pentru eforturile sale de soluționare a conflictului din Ucraina, dar a atras atenția că președinția rusă nu va face alte comentarii publice despre discuțiile cu SUA, întrucât acest lucru ar fi contraproductiv pentru evoluția negocierilor. „Lucrul se desfășoară în prezent la nivel de experți”, iar la acest „nivel ar putea fi obținute unele rezultate care să devină apoi baza contactelor la cel mai înalt nivel”, a explicat Dmitri Peskov.
Consilierul de politică externă al președintelui Putin, Iuri Ușakov, a declarat, după discuțiile ruso-americane de marți, că Putin și Witkoff nu au reușit să ajungă la un compromis la aceste negocieri. „Nu avem în prezent un compromis, dar mai multe propuneri americane sunt mai mult sau mai puțin acceptabile. Se poate discuta asupra lor”, a declarat presei ruse Ușakov, care a fost prezent la întâlnire.
El a adăugat că pozițiile părților rusă și americană „nu sunt mai diferite” față de cum erau înaintea acestei reuniuni. „Întâlnirea a fost foarte utilă, constructivă și substanțială (…) Dar mai este mult de lucru, atât la Washington, cât și la Moscova”, a subliniat el.
Consilierul lui Putin a dezvăluit totuși că acesta a abordat în special chestiunile teritoriale, după ce săptămâna trecută a cerut recunoașterea internațională a suveranității ruse asupra Donbasului și peninsulei Crimeea și a amenințat Ucraina că, dacă nu-și retrage trupele din teritoriile revendicate de Rusia, le va pierde oricum în urma luptelor. „Am abordat în mod concret problema teritorială, în lipsa căreia noi nu vedem o soluție pentru această criză”, a subliniat Ușakov.
Acesta a mai spus că președintele Putin și interlocutorii săi americani au analizat planul de pace inițial propus de Trump cu obiectivul de a se ajunge la „o soluționare durabilă” a conflictului și alte patru documente pe care Witkoff le-a predat părții ruse în timpul întâlnirii.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI