> O tânără a fost trasă de păr şi agresată fizic de alte două tinere
Poliţiştii din Câmpulung Moldovenesc au fost sesizaţi duminică, 16 noiembrie, prin apel la 112, cu privire la o agresiune produsă în incinta unui local din municipiu, în timpul unui eveniment privat.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că o tânără de 23 de ani din comuna Fundu Moldovei a fost agresată fizic de două tinere în vârstă de 20 şi respectiv 28 de ani, ambele din comuna Vama.
Astfel, pe fondul unui conflict spontan, victima a fost trasă de păr şi împinsă.
Tânăra din Fundu Moldovei a depus plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii „lovire sau alte violenţe”.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor „lovirea sau alte violenţe” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”.
Poliţiştii au aplicat formularul de evaluare a riscului conform Legii nr. 26/2024, constatând că nu sunt întrunite condiţiile pentru emiterea unui ordin de protecţie provizoriu. Victimei i-a fost înmânat formularul pentru solicitarea unui ordin de protecţie la instanţa competentă. (N.B.)
























Comentarii