Suspectez demult pospaiul de cultură şi mediocritatea intelectuală ale aspiranţilor români spre politică, spre partide, indiferent de coloratură, dar preponderent spre zona suveranistă. Ba chiar în presă, la televizor şi pe social-media, manifestarea lor în scris miroase groaznic a analfabetism: se dau băţoşi, dar se exprimă greoi, folosesc mereu propoziţii simple, iar vocabularul e de extracţie foarte joasă – limbajul deocheat şi injurios al cartierelor mărginașe, al gangurilor infracţionale, al târlaşilor treziţi peste noapte între oameni civilizaţi. Pe vremuri mahalaua mai avea oarece respect pentru carte, cărturari şi limba populară, acum, prin reţelele sociale, trepăduşii şi semidocţii năvălesc direct la vârful formaţiunilor politice. Unde li se văd nerozia, proasta creştere şi goliciunea intelectului.
Şi nu pot uita generaţia paşoptistă făuritoare a Unirii de la 1859 cu Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Cuza, Epureanu, Panu, Boierescu…, nici generaţia făuritoare a Marii Uniri la 1918 în frunte cu Ferdinand Întregitorul, Ion I. C. Brătianu, Take Ionescu, Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu, Ioan Theodor Florescu, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio-Pop, dr. Iuliu Hossu… Mai toţi cu studii la Sorbona, în Anglia, Germania, Italia şi la Universităţile din Iaşi, Cluj ori Bucureşti, oameni drepţi, cu ţinută intelectuală academică şi discurs european. Ei sunt făuritorii României moderne şi europene. Ei au îndrăznit cu modestie să se aşeze în fruntea poporenilor din cele trei provincii istorice româneşti.
Acestei evoluţii europene i-au pus capăt comuniştii: au numit activişti cu 4 clase rectori de universităţi şi şefi de catedre. De acolo ni se trage nenorocirea actuală.
Acum câteva zile pur şi simplu mi s-a tăiat graiul când un grup de haidamaci pregătiţi din vreme au început să huiduie personalităţile politice participante la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului. Ştim ai cui sunt, fiindcă între huiduiţi nu se afla niciun suveranist ori PSD-ist, ci prim-ministrul Ilie Bolojan şi preşedintele Nicuşor Dan, ca reprezentanţi ai autorităţii statului român şi invitaţi la sfinţirea icoanelor. Troglodiţii, puşi de lideri de partid suveranişti şi mai troglodiţi ca ei, şi-au arătat adevărata faţă, una hâdă, grotescă. Să nu ne ascundem după deget: ei sunt sursa voturilor AUR, SOS şi POT. Ei sunt masa de manevră a acestor partide care, în orbirea lor, se pregătesc pentru primirea cu flori a tancurilor lui Putin. Că de acolo li se trage osânza.
Şi haideţi să mai observăm că până la apariţia lui George Simion, lider AUR, a Şoşoacăi şi a mitomanului şarlatan Călin Georgescu, asemenea manifestări au lipsit din spaţiul public. Iată-l evoluând politic pe voievodul Georgel cel Bariu: l-a luat de gât la tribuna parlamentului pe ministrul Virgil Popescu încercând să-l muşte de ureche, făcându-l „hoţ”, apoi tot în parlament „te agresez sexual, scroafo”, iar judecătorii BEC ar trebui „jupuiţi în piaţa publică”, ceilalţi politicieni fiind toţi „lichele”, trădători…
Sunt cele mai primitive manifestări ale aşa-zişilor suveranişti: n-au niciun respect pentru biserică, nici pentru credinţa strămoşească. Sunt suveranişti plătiţi şi trimişi în misiune în întreaga Uniune Europeană pentru a o destrăma şi a-i distruge unitatea şi democraţia. La noi, sunt suveranişti numai cu numele, cu vorba şi numai şi numai pentru voturile fraierilor. Pentru a prosti lumea. Şi mai de mirare este că mulţimi de preoţi şi ortodocşi, dar mai cu seamă ai pocăiţilor, ai cultelor neoprotestante le slujesc rusofililor suveranişti, nu lui Dumnezeu. Până le va pica trăsnetul din cer.
Din păcate, viitorul nu ne surâde: societatea românească nu este pregătită pentru eliminarea acestor troglodiţi cocoţaţi în fruntea ţării şi a partidelor. Votul, care ar trebui să le taie pofta de politică, nu funcţionează corect din cauza manipulărilor tot mai sofisticate şi a votării candidaţilor pe liste, iar legiutorii noştri nu sunt preocupaţi de viitorul patriei. În plus, justiţiarii se fac că nu văd excesele, unele infracţionale, ba chiar s-au găsit foşti membri ai serviciilor secrete şi justiţiari pensionari susţinători ai trădătorilor.


























Comentarii