Alessia Pop, tânăra din Suceava care a uimit juraţii de la Vocea României, cântă în corul bisericii

> Ea visează ca, după absolvirea liceului, să urmeze Conservatorul din Bucureşti

Alessia Pop, o tânără de 16 ani din Suceava, a păşit pe scena de la Vocea României şi a luat toată lumea prin surprindere… Notele pe care le-a atins au ridicat publicul în picioare şi i-au făcut pe antrenori să se lupte pentru ea, întorcând toate cele patru scaune. Prestaţia sa emoţionantă a lăsat juraţii fără cuvinte, marcând un moment memorabil al emisiunii. Smiley, profund impresionat, a exclamat: „Doamne, Alessia, eu nu am auzit aşa ceva în viaţa mea! Melodia pe care ai interpretat-o m-a făcut să mă gândesc că sunt şanse mari să o alegi pe Theo. Îmi place atât de tare cât de frumos ai cântat şi felul în care ai cântat şi tot!”. El a apăsat butonul „mute” pentru a opri intervenţiile lui Theo Rose şi Horia Brenciu, explicând: „I-am pus pe mut pentru că e bine să mai iei o pauză de la Brenciu vorbind. Încerc să-mi dau mai multe şanse să ajungi în echipa mea. Îmi doresc să te descopăr şi să pun umărul la visul tău!”. Tudor Chirilă a lăudat-o: „Maturitatea ta e extraordinară. Durerea nu trebuie tratată, ci acceptată şi canalizată, iar tu ai făcut asta minunat. Mi-aş dori să fii în echipa mea, să creăm împreună. Eşti absolut minunată!”. Theo Rose şi Horia Brenciu, limitaţi de „mute”, au transmis mesaje scrise, iar eforturile lor au fost răsplătite: Alessia a ales să se alăture echipei lor.

Cine este Alessia Pop

Alessia a descoperit muzica la doar 5 ani, fredonând primele versuri în maşina mamei. Drumul ei artistic a fost unul constant: cursuri de canto din copilărie, urmate de studii la liceul de muzică, unde s-a dedicat pianului şi cantoului clasic. Deşi nu provine dintr-o familie de muzicieni, talentul pare moştenit de la bunica, renumită pentru vocea sa frumoasă. Mama, sprijinul ei neclintit, administrează pensiunea familiei şi reprezintă un model de forţă şi determinare. Alessia a urcat pe scenele concursurilor, festivalurilor şi balurilor, dar a întâlnit şi momente de îndoială, alimentate de descurajările prietenilor şi profesorilor. Sprijinul mamei şi al fratelui, alături de o conversaţie sinceră cu Dumnezeu, au fost decisive: i-a cerut un semn, iar răspunsul a venit sub forma actualei profesoare de canto, care i-a redat încrederea. Credinţa joacă un rol esenţial în viaţa ei – cântă în corul bisericii, unde se simte „ca un nou-născut”. Visează ca, după liceu, să urmeze Conservatorul din Bucureşti şi să-şi construiască o carieră muzicală. La Vocea României a venit pentru experienţă şi pentru a cunoaşte oameni noi, declarând că va merge în echipa celui care o doreşte cel mai mult, deşi are o afinitate pentru Theo & Horia. Încă din copilărie se imagina pe scena emisiunii, întorcând toate cele patru scaune şi ridicând publicul în picioare. Repertoriul ei preferat include pop, muzică clasică şi rock; iar dacă ar alege o piesă care să-i definească viaţa, ar fi „Hurt” de Christina Aguilera. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI