Siguranţă şcolară pentru elevii de la Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca

Proiectul „Siguranţă şcolară”, desfăşurat la Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca în data de 16 octombrie a.c., coordonat de prof. dr. sociolog Ionel Vovciuc, în calitate de consilier şcolar, şi prof. Elena Nataşa Iacob, responsabil al Comisiei de prevenire şi eliminare a violenţei, a faptelor de corupţie, a discriminării în mediul şcolar şi promovarea interculturalităţii, a avut parteneri Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava, prin Biroul de Siguranţă Şcolară.

Aflăm că la activităţile proiectului au participat 157 elevi din clasele a VII-a B, a VIII-a B, a IX-a B, a IX-a C, a X-a B, a X-a C, a XI-a B şi a XI-a C, împreună cu cadrele didactice. Elevii au primit atât informaţii despre siguranţa şcolară, cât şi vizând deprinderi practice, competenţe, abilităţi şi experienţe importante în viaţa lor de zi cu zi.

„Scopul proiectului a fost îmbunătăţirea stării de bine a elevului, liceul asigurând, astfel, informaţii utile privind pericolele la care sunt expuşi elevii, precum şi factorii care influenţează negativ starea de bine a acestora. Obiectivele proiectului au fost: realizarea unor seturi de materiale educaţionale pe nivele de învăţământ ca suport în implementarea activităţilor privind prevenirea bullying-ului, cyber-bullying-ului, traficului de persoane, discriminării în mediul şcolar şi a accidentelor rutiere; informarea elevilor cu privire la cauzele, formele de manifestare şi consecinţele bullying-ului, cyberbullying-ului, traficului de persoane, discriminării în mediul şcolar; creşterea gradului de implicare a elevilor în reducerea riscului de victimizare în situaţii de bullying, cyberbullying şi trafic de persoane, discriminare în mediul şcolar, precum şi în accidentele rutiere” ne-a informat prof. Ionel Vovciuc.

Practic, s-a urmărit ca elevii să dobândească informaţii referitoare la siguranţă şcolară, la modul corect de a circula cu bicicleta pe traseul şcoală – domiciliu, la identificarea grupurilor vulnerabile şi a anturajelor negative, să conştientizeze pericolul expunerii excesive în spaţiul virtual, să ia atitudine atunci când văd comportamente negative ale colegilor atât în şcoală, cât şi în societate, să-şi formeze deprinderea de a apela la instituţii de profil pentru sesizarea actelor de violenţă, să manifeste spirit de cooperare în realizarea unor activităţi de stopare a fenomenului de bulliyng, să înţeleagă pericolele ce îi pândesc pe reţelele de socializare.

Între activităţile desfăşurate în cadrul proiectului s-au numărat: „Scoate violenţa şcolară din anonimat”, „Tăcerea e tot violenţă. Vocea ta e soluţia”, „Dorinţe îndeplinite la vârste potrivite”, „Siguranţa rutieră pentru pietoni şi biciclişti în anul şcolar 2025-2026”, „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieţi”, „Siguranţa şcolară”, „Emoţiile pot schimba vieţi”, „Siguranţa copiilor în spaţiul virtual”.

„Proiectul «Siguranţă şcolară» a demonstrat că educaţia pentru siguranţă şi responsabilitate este o componentă esenţială a formării tinerilor de astăzi. Prin activităţile derulate, elevii Liceului Tehnologic «Oltea Doamna» au învăţat că prevenţia, comunicarea şi colaborarea pot face diferenţa între risc şi protecţie” ne-a precizat prof. Ionel Vovciuc.

Reuşita evenimentului s-a datorat sprijinului Biroului de Siguranţă Şcolară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava. Mulţumiri speciale au fost transmise pentru comisar Dan Hlaghi, subcomisar Petronela Ceobanu, subinspector Florina-Adina Donisan, nu în cele din urmă directorului prof. Adrian Ungureanu şi directorului adjunct Mariana-Anisia Cigoli. (A.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI