Comuna Frătăuţii Vechi, atestată documentar la 18 noiembrie 1393, îşi are originile într-un act emis de Roman Vodă şi fiii săi, Alexandru şi Bogdan, prin care erau întărite drepturile fiilor lui Dragomir Albu asupra unui sat de pe apa Sucevei. Peste un secol, localitatea apare din nou în documente, fiind oferită Mănăstirii Putna de Ştefan cel Mare. De-a lungul vremii, locuitorii au cunoscut perioade dificile, fiind nevoiţi să suporte iobăgia mănăstirească. O schimbare majoră s-a produs în 1783, odată cu formarea averilor comunale şi particulare din Bucovina, când frătăuţenii – numiţi local „frătăuceni” – s-au remarcat ca gospodari harnici şi întreprinzători. În aceeaşi perioadă s-au stabilit în zonă şi primele familii germane. La începutul anilor 1800, comuna dispunea deja de o şcoală românească cu cinci clase şi una germană cu trei clase. În 1843, biserica din Frătăuţii Vechi număra 2.024 de enoriaşi, iar astăzi localitatea are peste 5.000 de locuitori, dintre care 90% sunt români şi 10% aparţin altor etnii – germani, maghiari, romi sau ruteni. Din punct de vedere confesional, 60% dintre locuitori sunt ortodocşi, 26% penticostali, iar 14% aparţin altor religii.
Administraţie eficientă şi investiţii majore
Conform raportului de activitate pe anul 2024, întocmit de primarul Antemie Cristinel-Dinu, comuna Frătăuţii Vechi şi satul aparţinător Măneuţi se află într-o perioadă de dezvoltare susţinută. La finalul anului trecut, veniturile bugetului local au fost realizate în proporţie de peste 100%, iar aparatul administrativ este format din 15 funcţionari şi 11 muncitori. Primarul, aflat la al doilea mandat, sprijinit de o majoritate de opt consilieri locali, a reuşit să implementeze o serie de proiecte de amploare, care au contribuit la modernizarea infrastructurii şi la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. Printre investiţiile aflate în derulare sau deja finalizate se numără:
Grădiniţa din Măneuţi – realizată din fonduri proprii, în valoare de peste 3.500 mii lei; Şcoala Verde Măneuţi, finanţată prin PNRR, în valoare de 2.700 mii lei; Extinderea reţelei de apă şi canalizare, prin Programul „Anghel Saligny”, investiţie de 18.000 mii lei, aflată la un stadiu de peste 80% realizare; Creşa din Frătăuţii Vechi, finanţată prin CNI, cu o valoare de 12.000 mii lei; Modernizarea Căminului Cultural din Măneuţi, prin PNRR, în valoare de 3.800 mii lei; Dotarea celor trei şcoli (două în Frătăuţii Vechi şi una în Măneuţi) cu mobilier, echipamente IT, videoproiectoare, table inteligente şi laboratoare specializate, printr-un proiect PNRR de 3.200 mii lei; Modernizarea unui drum local de 1,5 km, finanţat din fonduri proprii; Centrul de Aport Voluntar (CAV), finanţat prin PNRR cu 2.000 mii lei, finalizat în proporţie de peste 90%, oferind cetăţenilor posibilitatea de a depozita diferite tipuri de deşeuri (construcţii, textile, sticlă, uleiuri, deşeuri animale etc.); Instalarea a peste 700 de lămpi inteligente, printr-un proiect realizat împreună cu Ministerul Mediului. De asemenea, comuna are depuse proiecte cu şanse ridicate de finanţare, evaluate la 87 de puncte de către AFIR, pentru o grădiniţă la Şcoala nr. 2 Frătăuţii Vechi şi pentru un program de asistenţă socială derulat cu Ministerul Sănătăţii.
O localitate curată, sigură şi prosperă
Frătăuţii Vechi se prezintă astăzi ca o comună curată, bine administrată şi cu o infrastructură modernă. Administraţia locală dispune de două autospeciale de pompieri, un tractor cu echipamente multiple, utilaje de deszăpezire şi autoutilitară proprie. Pe plan economic, comuna numără peste 250 de entităţi juridice active, rata natalităţii este mai mare decât cea a mortalităţii, iar numărul beneficiarilor de ajutor social este în scădere. Totodată, creşte constant numărul autorizărilor de construcţie şi al certificatelor de urbanism eliberate. Există totuşi şi provocări: lipsa reţelei de gaz metan, gradul de colectare a taxelor şi impozitelor, care se apropie de 80%, şi deficitul de cultură civică al unor cetăţeni, care nu vor să respecte minimum de cerinţe sociale, ar mai fi, ar mai fi… Chiar şi aşa, direcţia de dezvoltare rămâne una pozitivă.
Sprijin din partea mediului privat
Eforturile administraţiei locale sunt completate de implicarea mediului privat. Printre susţinătorii importanţi se numără: Egger România SRL, care a donat 250.000 lei pentru grădiniţa din Măneuţi, printr-un proiect susţinut de dna Alina Chifan, director comercial; Cheza SRL, condusă de Sorin Mazureac; Labirint SRL, condusă de Ilarion Isopescu; Saturn SRL, condusă de Romica Cojocar.
Există „loc de mai bine”
Primarul Antemie Cristinel-Dinu, alături de viceprimarul Chiraş Sorin Aurelian şi consilierul primarului Covasa Ciprian, subliniază că există „loc de mai bine”, dar au toată încrederea că „timpul şi timpurile se vor alinia” pentru ca proiectele comunei să continue în acelaşi ritm şi dezvoltarea localităţii să meargă mai departe. Astfel, Frătăuţii Vechi îmbină tradiţia cu modernitatea, păstrând echilibrul între istorie, oameni şi progres. „Ce a fost, ştim. Ce este, vedem. Ce va fi, vom vedea” – spun reprezentanţii administraţiei locale, convinşi că drumul spre prosperitate trece prin muncă, seriozitate şi parteneriat cu întreaga comunitate.
V. MARINACHE






























Comentarii