Este al doilea an consecutiv în care Şcoala Romantic Art Music cucereşte Marele Trofeu – anul trecut cu Sara Tîrnoveanu, iar în acest an cu Patricia Timofte.
În acest weekend, la Piatra-Neamţ, s-a desfăşurat cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Naţional „Ziua Zâmbetului de Copil”, un eveniment de tradiţie organizat de Asociaţia Star şi doamna Denisa Stoian, dedicat celor mai talentaţi tineri interpreţi din ţară, ne-a informat prof. Mihaela Gabriela Morar, preşedinta Asociaţiei culturale „Romantic Art”.
Aflăm că şcoala de muzică Romantic Art Music din Suceava a fost reprezentată de 15 elevi, care au obţinut rezultate de excepţie.
Cea mai importantă distincţie a festivalului, Marele Trofeu, a fost câştigată de Patricia Timofte (11 ani), o tânără interpretă cu un parcurs artistic impresionant. În ultimele luni, Patricia s-a remarcat printr-o serie de performanţe remarcabile: Trofeul Junior la Festivalul „Volare” (august 2024, Piatra-Neamţ); Trofeul de Argint la Festivalul „Constelaţia Necunoscută” (septembrie 2024, Vaslui); Marele Trofeu la Festivalul „Ziua Zâmbetului de Copil” (octombrie 2024, Piatra-Neamţ).
„Este o bucurie uriaşă pentru noi. Patricia demonstrează prin talent, muncă şi perseverenţă că visurile pot deveni realitate. Ne mândrim cu ea şi cu toţi elevii noştri, care duc cu cinste numele Romantic Art Music pe marile scene!” a declarat Gabriela Morar profesorul îndrumător al Patriciei de la şcoala Romantic Art Music.
Mulţumiri speciale au fost adresate către Asociaţia Star Piatra Neamţ şi dna Denisa Stoian, pentru organizarea impecabilă şi pentru susţinerea constantă a copiilor talentaţi din întreaga ţară, precum şi către prestigiosul juriu care a evaluat competiţia cu profesionalism şi dăruire: Olimpia Ursu – preşedintele juriului, George Vanvu, Gutiera Prodan, Adriana Marchese, Georgiana Carmina Şerban Axinte.
De asemenea, părinţilor pentru susţinerea necondiţionată şi profesorilor coordonatori pentru dăruire şi profesionalism: Sorin Filip, Lăcrămioara Ţîrnoveanu, Gabriela Morar.
Iată palmaresul Romantic Art Music: Patricia Timofte (11 ani) – Marele Trofeu şi Premiul Radio Iaşi;
Secţiunea Muzică Populară: Diana Hodiş (9 ani) – Trofeul Categoriei;
Secţiunea Muzică Uşoară: Ilaria Tănasă (5 ani) – Trofeul Categoriei, Eduard Burghele (7 ani) – Trofeul Categoriei, Ingrid Ţîrnovean (8 ani) – Trofeul Categoriei, Delia Huţanu (9 ani) – Trofeul Categoriei, Carol Ieremciuc (10 ani) – Trofeul Categoriei, Clara Sasu (7 ani), Ilinca Ştefăroi (8 ani), Ana Popescu (9 ani), Maia Bâgu (11 ani), Alesia Ţîrnovean (13 ani) – toţi, premiul I, Nadia Blanariu (13 ani) – premiul II, Patricia Găitan (8 ani) – premiul III, Anisia Rusu (13 ani) – premiul III.
„Pentru al doilea an consecutiv, Trofeul Festivalului «Ziua Zâmbetului de Copil» rămâne la Suceava, la şcoala Romantic Art Music – un motiv de mândrie şi inspiraţie pentru toţi micii artişti. Suntem mândri de toţi copiii noştri pentru talentul, emoţia şi pasiunea cu care duc mai departe muzica! Şcoala Romantic Art Music continuă să demonstreze, prin rezultatele elevilor săi, că pasiunea, disciplina şi educaţia artistică de calitate formează adevărate caractere şi viitori artişti ai României” a declarat prof. Mihaela Gabriela Morar. (A.B.)



























Comentarii