Moarte suspectă la Vatra Dornei

Sucevean găsit decedat, plutind pe apa râului Dorna

Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată duminică, la ora 21:17 prin SNUAU 112, de un bărbat care a raportat că prietenul său, în vârstă de 70 de ani, din municipiul Suceava, a pierdut trenul din gara Băi Vatra Dornei și nu mai răspunde la telefon… Din cercetările efectuate, s-a stabilit că, în cursul zilei de 12 octombrie, cei doi bărbați au vizitat municipiul Vatra Dornei pentru a se întâlni cu un fost coleg de serviciu. Ei au petrecut timpul la domiciliul gazdei, unde au consumat băuturi alcoolice în exces. În jurul orei 18:00, cei doi s-au deplasat pe jos către gara Vatra Dornei-Băi pentru a lua trenul Timișoara – Iași, cu destinația Suceava. În timp ce se aflau în gară, bărbatul de 70 de ani a traversat calea ferată pentru a-și satisface nevoile fiziologice. În acel moment, trenul a sosit, iar prietenul său spune că a urcat în vagon, luând și rucsacul celuilalt. Ulterior, la ora 21:17, realizând că prietenul său nu se află în tren și nu răspunde la telefon, a alertat poliția. În urma verificărilor, la ora 21:50, pe malul râului Dorna, la aproximativ 50 de metri de gara Vatra Dornei-Băi, a fost găsit cadavrul bărbatului de 70 de ani, plutind în apă. Pompierii militari din cadrul Detașamentului ISU Vatra Dornei au intervenit pentru a scoate corpul din râu. Examinarea criminalistică a cadavrului nu a relevat urme de violență. În buzunarul îmbrăcămintei au fost găsite cartea de identitate, mai multe carduri bancare, biletul de tren și 29 de lei. Telefonul mobil al victimei a fost găsit în apă. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Vatra Dornei, fiind notificat Serviciul de Medicină Legală Suceava pentru efectuarea autopsiei medico-legale, în vederea stabilirii cauzei decesului. Poliția a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă), cercetările fiind în curs pentru elucidarea circumstanțelor evenimentului. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI