În toamna lui 2024, cu ocazia unui vernisaj la Galeria de Artă „Ion Irimescu”, am propus unor prietene să facem o excursie în Republica Moldova. Au fost mai mult decât încântate, rămânând ca deplasarea să o facem în anul următor.
Din diverse motive, în special pentru faptul că acum putem călători liber, când ele ar fi putut, eu eram plecat în Maroc. Apoi, când am putut eu, ele erau plecate ba prin Italia, ba prin Irlanda, ba prin Bulgaria. A fost destul de greu să ne putem pune toată echipa de acord, ținând cont de zilele noastre libere, dar și de vreme.
„Dacă nu mergem duminica următoare, în alta eu nu mai pot decât pe la sfârșitul lui octombrie, dar atunci ziua este mai scurtă, mai frig, și frunzele vor fi căzute, ceea ce pentru poze nu dă chiar bine” le-am zis eu. „Da, dar duminica asta ce vine sunt alegerile parlamentare în Republica Moldova” au zis ele. „Poate fi periculos.” „Nu-i nicio problemă; ei sunt cu alegerile lor, noi suntem cu excursia noastră.” Una din fete a renunțat, dar i-am găsit repede o înlocuitoare.
Am plecat la ora 6:30 din Suceava. După ce am trecut de pădurea de la Guranda, am făcut o mică oprire la monumentul ridicat în memoria haiducului Coroi, unde am completat gustarea de dimineață cu câte un sendviș. Erau acolo și masă, și bănci, și coș de gunoi; toate curate și bine întreținute.
Am trecut Prutul pe barajul de la Stânca-Costești (14 lei = taxă de trecere). Prima oprire am făcut-o în Rîșcani, unde am pozat statuile lui Ștefan cel Mare și a lui Lenin. Pe când ne uitam la statuia lui Lenin, aşa, mai în bășcălie (l-au mutat din fața Casei de Cultură mai într-o laterală, iar în locul lui l-au adus pe Ștefan al întregii Moldove), tocmai se auzea o slujbă, în limba rusă, de la o biserică din apropiere. „Îl binecuvântează” am zis eu. Am mers și până la biserică și am prins rugăciunea „Tatăl nostru” cântată în limba română de enoriași. Era un singur preot, cu veșmintele în stilul celor rusești, care oficia slujba când în rusă, când în română; practic, fiecare parte o repeta și în cealaltă limbă. La ieșirea din biserică, un cerșetor în limba rusă.
La Casa de Cultură era și secția de votare, dar mare zarvă nu era; poate la vreo opt oameni. Pe stradă auzeai vorbindu-se mai mult în limba rusă. Margareta a intrat în vorbă cu niște moldovence de limbă română și i s-a spus că „poate la vreo 50 de rîșcani să voteze cu Maia Sandu, restul cu alte partide”.
Am schimbat niște bani (1 leu românesc se schimbă pentru 3,8 lei moldovenești) și am plecat mai departe. Înainte de a intra în Edineț am schimbat direcția înspre vest și am mers la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Zăbriceni, unde am ajuns pe la 11:30, când slujba se terminase cam de un sfert de oră.
Fiindcă știam rânduiala mănăstirii, de când am fost, mai prin vară, cu alți prieteni, am făcut vreo 2-3 poze și am mers direct la trapeză, unde am lăsat un bax de apă „Bucovina”. Lumea care a participat la slujbă terminase de mâncat, iar două femei și un călugăr strângeau de pe mese. Ne-au întrebat câți suntem și ne-au poftit și pe noi. Norocoși, am mâncat mai ceva ca la un restaurant: o ciorbă cu multe legume și „zdrențe” de ou, ardei umpluți, o fiertură amestecată de orez cu legume, salată de varză cu un dresing de smântână, prăjituri și ceai. Călugărul ne-a adus și o cană mare de vin, nu roșu, ci negru. „De-aista bem și noi. Strugurii îi aducem din sud” ne-a zis dânsul. Vinul era și bun, și cam tărișor.
Am avut noroc să prindem și o prezentare a interiorului bisericii, făcută de unul din călugări. Biserica este pictată cam trei sferturi, restul urmând a se completa în funcție de banii ce se vor aduna. Cum te uiți spre altar, în stânga este o icoană destul de mare, făcătoare de minuni, a Maicii Domnului. Este o copie după o icoană de la Muntele Athos, singura din Republica Moldova. Cică ar mai fi o copie în România, la Mănăstirea Lainici. Pe dinafară, biserica este cu plăci dreptunghiulare (mari și mici) din piatră de Coșăuți, la fel și turnul (clopotnița) de la intrarea în incinta mănăstirii. La turn încă mai este mult de lucru.
Înainte de a ieși din mănăstire, la poartă există un magazin care oferă spre vânzare cruciulițe, lănțișoare, icoane de diferite mărimi, magneți, cărți de rugăciuni etc., dar și produse alimentare: lapte de vacă, de capră, lapte acru, brânză, unt, cașcaval (simplu sau cu adaos de mărar, paprika, alune), dulcețuri, ceaiuri de diferite plante, leacuri băbești-mănăstirești, …aghiazmă.
Mai trebuie spus că mănăstirea este în marginea unei păduri, pe locul unei foste tabere de pionieri. Unele clădiri au fost păstrate, dar renovate. Biserica a fost construită de la zero, în anul 1999, și are arhitectura celor grecești.
În continuare, am trecut prin Edineț și am intrat pe o stradă cu case ale unei populații de etnie rromă. Pe lângă casele vechi și sărăcăcioase, au apărut și adevărate palate. Ne-am oprit și aveam de gând să fac, din mașină, o fotografie unui palat cu două nivele, având coloane imense în stil corintic. Au trecut doi tineri de etnie rromă și ne-au zis ceva în limba rusă. Nu vorbeau românește. M-a cam strâns în spate și am renunțat la ideea de a mai face acea poză. Le-am zis „precrasnîi” (adică… minunat palatul) și am plecat. Am putut vedea cu coada ochiului că în curtea acelui palat era o limuzină cu număr de Marea Britanie.
Până la Prut am mai trecut pe lângă o fostă carieră de piatră cu imagini parcă de pe o altă planetă. Nu știu de ce, dar localnicii îi spun „Mica Elveție”. Acolo pășteau niște vaci, care dădeau la 10-12 litri de lapte pe zi, după cum ne-a spus cel care avea grijă de ele. Erau la vreo șapte vaci și toate erau ale unui singur om, din satul Fetești. Văcarul ne-a mai spus că așa își câștigă banii de-o pâine, dar fuma și un pachet de țigări (25 de lei moldovenești) tot într-o zi. Avea unghiile mari, cu mult pământ pe sub ele, și l-am întrebat dacă, până seara, merge la vot. Nu avea de gând să meargă, iar despre Maia Sandu ne-a zis ceva în limba rusă, apoi a tradus că „este cu două fețe”.
O altă țintă a excursiei noastre a fost Casa memorială „Grigore Vieru” din satul Pererîta, de pe malul stâng al Prutului. Era închisă, fiindcă am ajuns acolo după programul de vizitare. Totuși am putut intra în curte și am putut face și niște poze ale interiorului casei, ținând obiectivele aparatelor foto lipite de sticla ferestrelor.
Am trecut pe lângă livezi pline de meri, cu pomii exagerat de încărcați cu rod și am oprit într-un sat să cheltuim ultimii lei moldovenești pe care îi mai aveam. Vânzătoarea era în drum și nu ne-am putut înțelege cu ea, căci nu vorbea românește. Satul era de ucraineni. Ca să cumpărăm ceva, ne-au ajutat vitrinele spre care noi ne-am îndreptat degetele arătătoare.
Am trecut înapoi Prutul și odată cu seara am ajuns la casele noastre…
A fost o zi reuşită, cu mult soare, iar a doua zi dimineață am putut afla că în Republica Moldova, la alegerile parlamentare, a câştigat partidul PAS al Maiei Sandu, şi că, în zona pe unde am umblat noi, câştigător a fost partidul lui Igor Dodon, bunul prieten al lui Putin.
CONSTANTIN PAPUC
Comentarii