La 1 octombrie, la pomenirea părintelui Ilie Ilisei, am ridicat sufletele noastre în rugăciune şi recunoştinţă pentru omul care a schimbat pentru totdeauna viaţa spirituală a satului Măzănăeşti şi a rămas în istoria şi în inimile noastre drept un păstor jertfelnic şi vizionar.
Părintele Ilie Ilisei s-a născut pe 19 iulie 1887, în comuna Brăieşti, judeţul Suceava, din părinţi binecredincioşi, Gheorghe şi Paraschiva. Studiile primare le-a făcut în satul natal, iar cele liceale le-a urmat la Suceava, între 1900 şi 1908, la liceul „Ştefan cel Mare”. După bacalaureat, în toamna anului 1908, şi-a închinat viaţa lui Hristos şi s-a înscris la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde şi-a luat licenţa în 1912.
Între 1912 şi 1915 a lucrat ca învăţător la Şcoala Primară din Iaslovăţ, dar chemarea lui Dumnezeu era mai puternică: pe 15 iulie 1915 a fost hirotonit preot în biserica din Vatra Dornei. De-a lungul anilor următori, a slujit în mai multe parohii – Putna, Vicovul de Sus, Bilca şi Capu-Codrului – remarcându-se prin credinţă, râvnă şi dăruire.
În decembrie 1920, părintele Ilie Ilisei a fost numit preot în parohia Măzănăeşti cu filiala Lucăceşti, aici având să împlinească lucrarea care l-a făcut nemuritor în amintirea credincioşilor şi unde a lăsat cea mai puternică amprentă a vieţii sale. A găsit o bisericuţă veche, mică şi dărăpănată, ce nu mai putea aduna toată suflarea satului. Vremurile erau grele, iar sătenii se confruntau cu lipsuri, însă părintele, cu credinţă statornică şi curaj dumnezeiesc, a visat la o biserică mare şi frumoasă, vrednică de Dumnezeu şi de nevoile satului.
Şi nu a fost singur. Moşii şi strămoşii noştri, oameni simpli, dar cu credinţă statornică, au pus umărul alături de părintele lor duhovnicesc. Cu mâinile lor, cu puţinul pe care-l aveau, cu zilele şi nopţile de muncă, au adunat piatră, lemn, cărămidă şi bani, ca să se poată ridica acest sfânt lăcaş.
Noi astăzi intrăm în această biserică frumoasă şi ne rugăm lui Dumnezeu, poate fără să ne dăm seama că trăim rodul credinţei şi al jertfei părintelui Ilie Ilisei şi al celor care l-au ajutat. El a zidit nu doar o biserică de lemn, ci şi una vie, din sufletele credincioşilor.
La 1 noiembrie 1925, când s-a sfinţit temelia acestei sfinte biserici, părintele Ilie Ilisei scria în revista „Candela” următoarele rânduri: „O bisericuţă joasă, veche şi mâncată de cari, afumată şi mică, că nu ne mai încape, e biserica noastră veche; n’avem deci unde îl primi cu vrednicie pe Domnul Hristos, care a zis: «Că unde doi sau trei se adună în numele meu, în mijlocul lor mă aflu şi eu…». Iată, deci, pricina care ne îndeamnă cu atâta stăruinţă să ne clădim o biserică nouă. Cei ce se vor osteni cu această jertfă vor forma cununa frumoasă de ctitori, adăugători şi binefăcători ai bisericii lui Hristos. Fapta lor se va pomeni cât vor dăinui aceste ziduri şi clădirea ce se va înălţa pe ele.”
Şi astfel, după ani de jertfă şi osteneală, visul sfinţit al părintelui Ilie Ilisei şi al moşilor şi strămoşilor noştri a devenit realitate.
În decembrie 1928, după 6 ani de trudă, biserica s-a sfinţit şi a devenit maica spirituală a satului Măzănăeşti, locul unde generaţii întregi au fost botezate, cununate şi petrecute pe ultimul drum. Părintele Ilie Ilisei spunea cu emoţie că cei care au pus umărul la această lucrare „vor fi pomeniţi cât vor dăinui zidurile bisericii”.
Trebuie să ne amintim că lucrarea aceasta a fost o minune a credinţei. În vremuri grele, când nu exista sprijin de la stat şi nici bani din afară, strămoşii noştri, alături de jertfa părintelui Ilie Ilisei, au ridicat cu sudoare şi rugăciune fiecare piatră, fiecare grindă şi fiecare icoană.
Aici, în parohia Măzănăeşti, părintele a început şi activitatea scrisului, publicând predici în revistele „Candela” şi „Credinţa” de la Cernăuţi.
După această mare lucrare de sfinţenie, în luna mai 1928, părintele Ilie Ilisei a fost mutat la Cernăuţi, în Parohia Roşa, unde a continuat să slujească cu aceeaşi credinţă. Aici a tipărit cărţile „Odinioară şi astăzi” (1936) şi „Hoţii de suflete” (1937), a reparat biserica şi casele parohiale şi a fost numit predicator protoieresc şi preot misionar pentru Cercul Cernăuţi.
Dar a venit anul 1940, cu războiul şi cu dureroasa pierdere a Bucovinei. La 28 iunie 1940, părintele Ilie Ilisei a fost nevoit să părăsească parohia Roşa, biserica şi casa parohială, luând cu sine doar credinţa nestrămutată şi dorul de cei pe care i-a păstorit. Cu inima grea, dar cu credinţă nestrămutată şi încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a slujit la parohia Vama de Jos pentru o perioadă de un an şi jumătate.
Ulterior, s-a întors temporar la Roşa, însă, odată cu anul 1944, numeroşi preoţi din Bucovina au fost trimişi ca refugiaţi în Oltenia. Părintele Ilisei a slujit aici la parohiile Osica de Sus şi Vlăduleni, aducând mângâiere sufletească şi sprijin duhovnicesc comunităţilor încercate de suferinţă.
După sfârşitul războiului, în 1945, a fost numit protopop la Gura Humorului, slujind la biserica „Sfinţii Arhangheli”, iar din 1947 şi până la sfârşitul vieţii a păstorit cu aceeaşi râvnă şi dăruire parohia Vama de Jos, oferind tot ce avea mai bun din înţelepciunea, experienţa şi iubirea sa pentru Dumnezeu şi oameni.
La 1 octombrie 1969, la vârsta de 82 de ani, părintele Ilie Ilisei a trecut la cele veşnice şi a fost înmormântat la biserica „Înălţarea Domnului” din Vama (de Jos).
Privind astăzi la rodul muncii sale, ne dăm seama că părintele Ilie Ilisei a fost mai mult decât un slujitor al altarului: a fost un ctitor de suflete şi de biserici, un om al credinţei şi al culturii, un adevărat părinte pentru toţi cei care l-au cunoscut. Biserica din satul nostru, zidită cu râvna părintelui Ilie Ilisei, cu sudoarea şi credinţa moşilor şi strămoşilor noştri, a rămas până astăzi locul unde s-au botezat, cununat şi dat obştescul sfârşit atâtea generaţii de oameni.
Fie ca jertfa şi osteneala lui să fie pomenite din neam în neam, iar Dumnezeu să-l odihnească în ceata drepţilor, acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.
Veşnica lui pomenire!
ALEXANDRU CRÂŞMARI,
fiu al satului Măzănăeşti
Comentarii