Planeta este la răscruce, tensiunile s-au acutizat la maximum, iar regimurile dictatoriale s-au dezlănţuit împotriva lumii libere, fără nicio reţinere. Ne întrebăm cât mai suportăm abuzurile dictatorilor… Modul de atacare făţişă a democraţiilor se manifestă în diferite moduri pe plan economic, militar, politic şi diplomatic. În mod concret, asistăm la războaie (agresor Rusia şi aliaţii săi), „asasinate economice”, cum le numea J. Perkins în care s-a specializat China (vezi Asia de Sud, Africa şi chiar America de Sud!), furturi tehnologice (China, dar nu numai!), monopoluri cu capacitate de şantaj major pe piaţa de minerale (spre exemplu!), provocarea de foamete şi migraţie etc. S-a ajuns să se ameninţe lumea liberă cu arme nucleare, pentru că a „îndrăznit” să sprijine un stat invadat barbar (Ucraina)! Asta este realitatea secolului XXI, iar populaţia, în bună parte, asistă hipnotizată de propagandă, dar şi „lenea” de a renunţa puţin la confortul generat de opt decenii de pace.
Această ofensivă disperată a regimurilor totalitare a afectat întreaga planetă, inclusiv Europa pe care o credeam ferită de asemenea barbarisme şi ne iluzionam că aşa conflicte sunt doar în „lumea a III-a”. Consider – sau sper din tot sufletul – ca aceste manifestări criminale să fie ultimele ale „bolnavilor care ne conduc”, lumea democratică să se „trezească din pumni” şi democraţia să câştige competiţiile geopolitice, economice, tehnologice, culturale şi de model de rezolvare a problemelor sociale! Dacă nu, alternativa este un gulag global condus de psihopaţi ai puterii absolute şi camarilele lor.. Doar dictatorii recurg la agresiune pentru a acoperi eşecurile pe plan intern, nemulţumirile populaţiei şi dorinţa cetăţenilor de a trăi ca în Vest, iar în acest moment ne confruntăm cu o situaţie extremă cu potenţial de explozie generală, atât pe plan extern, cât şi intern (războaie civile?)!
Interesul economic (vezi politica lui Trump, dar nu numai) nu mai poate PREVALA în lumea de azi. Începem să ne trezim, încă timid, la nivel european şi, aspect pozitiv, majoritatea statelor UE, dar şi cetăţenii susţin creşterea cheltuielilor militare şi o politică de înarmare adecvată momentului.
În permanenţă dictatorii ne demonstrează că nu respectă nicio înţelegere, tratat, acord sau memorandum şi pot fi aduşi la masa negocierilor REALE, nu „de formă”, doar de parteneri puternici şi determinaţi. Avea dreptate Churchill când spunea că Rusia nu respectă decât forţa. Descurajarea dictatorilor se obţine prin forţă, unitate şi determinare din partea alianţelor democratice. Iar o atitudine fermă în combaterea acţiunilor agresive a determinat, aproape de fiecare dată, prăbuşirea regimurilor autoritare (comunist şi nazist, spre exemplu, în secolul XX), pentru că NU sunt susţinute de propriii cetăţeni, care le suportă doar de frică. După înfrângerea dictatorilor, ţările lor au păşit spre democraţie, este drept că în viteze diferite şi cu rezultate amestecate. Dar, în majoritatea cazurilor, viaţa cetăţenilor s-a îmbunătăţit sub aspect economic, social, cultural etc.
Nu există alternative viabile la reacţiile împotriva abuzurilor şi agresivităţii dictatorilor. Cei care doresc negocieri cu armatele dictatorilor pe teritoriul statului atacat cu pretenţii politico-administrative (schimbare de regim şi cedare de teritorii, spre exemplu) sau impunerea de „linii roşii” în politica externă (cu cine are „voie” să facă alianţe victima) sunt total lipsiţi de simţul realităţii sau pur şi simplu vânduţi serviciilor secrete ale dictatorilor. Avem şi în UE, avem şi în România. Au fost şi arestaţi în alte ţări, la noi…
România are experienţa invaziilor ruseşti, însoţite de jaf, viol şi crimă, inclusiv în momentele când eram aliaţi (vezi după 23 August 1944!). Nu cred că cetăţenii oneşti vor să „întoarcă armele” contra UE, iar o neutralitate este IMPOSIBILĂ în această zonă. Trebuie să contribuim la blocarea hoardelor Estului. Până nu este prea târziu…
DAN STRUTINSCHI
Comentarii