Cronica vizuală a unui oraş
Fără doar şi poate, Laurence Salzmann este un meseriaş al obiectivului şi, înainte de toate, un cronicar inteligent al Rădăuţiului prin ilustraţiile sale. Imaginile surprinse de el în anii ’70 echilibrează perfect cadrul şi atmosfera, reconstituind nu doar chipuri, ci şi lumi dispărute.
Un exemplu emoţionant este fotografia în care, în dreapta, un autobuz îşi urmează drumul, iar în stânga, un cortegiu funerar se îndreaptă către cimitir. Înmormântările cu lăutari erau atunci obligatoriu acompaniate de muzică, un ritual solemn, dar şi o formă de solidaritate de breaslă.
Starostele şi „başoldelile”
În fruntea lăutarilor rădăuţeni se afla Dudulean Bucur Orest, staroste necontestat al muzicanţilor, mândru de cei doi ani de Conservator făcuţi la Cernăuţi. Privirea lui directă către obiectivul lui Salzmann pare să spună: „Eu sunt şeful”.
Înmormântările, nunţile şi „başoldelile” (cântările) erau mai mult decât evenimente sociale – erau ocazii de afirmare, dar şi de rivalitate între tarafuri. Lăutarii erau legaţi de o competiţie permanentă, condimentată cu anecdote, bârfe şi glume acide, dar în momente solemne se adunau toţi „la datorie”.
Portrete cu parfum de Podul Topliţei
Multe dintre fotografii surprind personaje aparte, fiecare cu o poveste:
> Teofil Dudulean (1926–1978) – aristocratul breslei, născut la Cernăuţi, copil-minune al acordeonului, acompaniator al Măriei Tănase pentru o vreme. Un muzician rafinat, dar marcat de dependenţa de alcool, a sfârşit tragic, singur, pe o bancă din parc.
> Valeriu Golescu – un umorist spontan, cu replici savuroase care au intrat în folclorul local. În viaţa de lăutar ştia să „împuşte o rusască” de parcă făcea stolurile de cocostârci să zboare.
> Fraţii Olteanu – viorişti de seamă ai târgului, parte dintr-o familie numeroasă de muzicanţi, respectuoşi şi modeşti.
> Floricel Golescu – surprins într-o fotografie memorabilă cu acordeonul în braţe, în cadrul uşii casei părinteşti de pe strada Putnei.
O lume care nu mai este
Astăzi, tradiţia înmormântărilor cu lăutari aproape a dispărut, păstrată poate doar în câteva comunităţi „rezervoare” de lăutari, precum Clejani sau Cozmeşti. În Rădăuţi, acea lume a rămas doar în amintirile celor care i-au cunoscut şi în fotografiile pline de viaţă ale lui Laurence Salzmann.
Tehnologia şi schimbările sociale au alterat statutul lăutarilor, iar doar câteva formaţii mai cântă astăzi „live”. Dar în privirile şi atitudinea celor surprinşi de Salzmann citim demnitatea unei meserii şi nobleţea unui stil de viaţă care, deşi nu mai există, continuă să respire prin memorie.
LUCIAN DIMITRIU
NA: Fotografiile: Laurence Salzmann
Informaţiile: Dragoş Băncescu (pagina „Rădăuţi – amintiri, oameni, locuri”)
Mulţumiri speciale domnului Dragoş Băncescu pentru documentare şi pentru darul de a păstra vie memoria muzicanţilor din Rădăuţi.
Comentarii