Transportul public metropolitan Suceava a intrat în faza de testare

Şedinţa Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Suceava (ADI TMS) a avut loc luni, cu participarea reprezentanţilor din municipiul Suceava, oraşul Salcea, comunele Şcheia, Adâncata, Pătrăuţi, Moara, Ipoteşti, Bosanci, Mitocu Dragomirnei şi directorul TPL Suceava.
Potrivit unui anunţ al Primăriei Suceava, în cadrul întâlnirii au fost stabilite etapele concrete pentru lansarea serviciului de transport public metropolitan, un proiect-cheie pentru îmbunătăţirea mobilităţii în zona Municipiului Suceava.
Astfel, începând din 18 august 2025, au fost demarate probele cu mijloacele de transport pe toate traseele propuse.
Prima etapă, care va debuta miercuri, 20 august 2025, conform programării iniţiale, va fi una de testare şi ajustare şi va include următoarele localităţi: Adâncata: două trasee; Salcea: două trasee; Moara: un traseu; Şcheia: un traseu; Bosanci: un traseu.
Aflăm că, pe parcursul acestei faze, autorităţile vor monitoriza gradul de utilizare, frecvenţa curselor şi intervalele orare, pentru a adapta programul la nevoile comunităţilor.
„Proiectul reprezintă un prim pas către modernizarea şi extinderea transportului public în Zona Metropolitană Suceava” ni s-a precizat.
Detalii complete despre trasee, itinerarii şi staţii vor fi comunicate în perioada următoare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI