Cinci într-un an

– Dacă ar fi să pot, aş da o lege ca fiecare român să fie obligat să citească cinci cărţi într-un an; iar dacă nu citesc…, zise el după ce tocmai ascultase la radio o ştire cum că şi preţul cărţilor va creşte din pricină de TVA, curent, motorină etc. Se prea poate să fi emis spontan ideea, aproape pe negândite. De fapt, insul era supărat că multă lume e aşa cum e, cam necitită.

Celălalt îşi schimbă faţa a surpriză, a mirare, apoi râse. Cu un râs care nu era al său, cel obişnuit. Tipul e cititor, iar printre altele, diverse, de ficţiuni ştiinţifico-fantastice care nu mereu sunt atât de ştiinţifico ori de fantastice pe cât de bizare, absurde, însă nu de tot rupte de realitate. După ce se opri din râs, ca şi cum ar fi fost obligat să dea replica, zise:

– Deja îmi imaginez că te-ai încurca între cele tipărite şi e-book-uri, poate chiar online. Cumpărate sau împrumutate? Beletristică sau de dezvoltare personală; de dragoste sau de aventură; de non-ficţiune; în română sau engleză?! Deja îmi imaginez că, pentru asta, ar trebui înfiinţat un masiv corp de control, teribil de costisitor, de evaluatori profesionişti, care să semneze certificate şi pentru cei care n-au citit cinci, ci numai două-trei ori poate niciuna. Iar mai întâi de toate ar trebui stabilită o comisie de stabilit scutiri şi scutiţi, iar aici nu mă duce gândul la dislexici şi la puţin-văzători, ci la semianalfabeţi, la foarte ocupaţi, la şmecheri, la… Aşadar fă comisia, proiectează structura de control, lasă mai la urmă grija cărţii. Ştii ceva? Acesta-i un subiect bunicel de proză administrativo-fantastică. Dar nu-i unicul.