Pe 22 şi 23 mai 2025 s-a desfăşurat de-acum tradiţionalul şi aşteptatul Salon Internaţional de Carte „Ama Mater Librorum” al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava şi al Bibliotecii sale.
Cum în zilele Salonului mi-am sărbătorit în intimitatea amintirii împlinirea a 55 de ani de la debutul literar, în august urmând să se adune tot atâţia de la debutul în presă, am fost urmărită într-un fel neaşteptat de ecoul interogaţiei alese ca temă de dezbatere-prilej de meditaţie pentru aceasta, cea de a unsprezecea ediţie a manifestării: „Lectura, în impas?” Am pomenit de debutul personal în literatură, pentru că, privind în urmă, mi-am dat seama că până atunci, cititoare insaţiabilă, ca mulţi din cititorii acelor vremuri, eram preocupată în exclusivitate de cărţile citite, de cărţile pe care voiam să le citesc şi deopotrivă de cărţile pe care visam să le scriu şi nu de existenţa stării de lectură – dorinţă, act, siaj – în viaţa noastră. Or, cum observa la deschiderea Salonului prorectorul Mircea A. Diaconu, unul din cei doi profesori universitari coordonatori ai săi, celălalt fiind directoarea Bibliotecii, Sanda-Maria Ardeleanu, întrebarea se pune într-un timp al impasului (din care pare să fi ieşit ţara), al unei crize în care se află lumea, omul. Cu o mulţime copleşitoare de edituri şi instituţii ale cărţii, între care şi universităţi din R. Moldova, Ucraina, Tunisia, Camerun, de autori şi de momente consacrate prezentării, lansării de carte, dezbaterilor pe teme subordonate interogaţiei amintite, evocărilor, de vizitatori de toate vârstele, răspunsul Salonului la prima vedere nu avea cum să fie altfel decât optimist, adică, nu, nu există sau nu există într-o măsură îngrijitoare şi dacă da, dacă există un moment de cumpănă, acesta va fi depăşit. Optimism alimentat de imaginea atât de bogată a Salonului găzduit de holul central al Universităţii, dar şi de alte spaţii, şi de neconcurat, după părerea mea, decât de aceea, reconfortantă, emoţionantă a participanţilor (copii, adolescenţi – elevi) şi a proiectelor lor (exprimate în modele, prototipuri, machete) pe care am surprins-o în atriumul Corpului E şi care mi-a vorbit de desfăşurarea, tot în aceste zile, a Olimpiadei Naţionale de Creativitate Ştiinţifică, ediţia a V-a, organizată de asemenea aici de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Societatea Ştiinţifică Cygnus, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava.
Marea ofertă editorială, şi de literatură beletristică, şi de literatură ştiinţifică (din care s-a impus observaţiei cartea anunţând insistent prezenţa Facultăţii de Medicină şi Ştiinţe Biologice a Universităţii Suceava), numeroşii autori prezenţi, multitudinea de momente atrăgătoare au impus permanent alegeri şi implicit renunţări. Aşa că vom consemna doar câteva din acestea, începând cu una din cele menite de directorul Editurii Universităţii, conf. univ. dr. Victor-Andrei Cărcăle, să-i ilustreze activitatea: lansarea cărţii „Pe fibra textului: 30 de lecturi complice” de Elena-Brânduşa Steiciuc, o a doua apariţie care îi consolidează autoarei ipostaza de critic literar pe care o preferă în ultimii ani şi care o face o prezenţă nelipsită din juriile, chiar din fruntea juriilor Premiilor Societăţii Scriitorilor Bucovineni.
Prezentat de Mircea A. Diaconu, care i-a menţionat activitatea de cadru didactic în învăţământul liceal şi superior la Suceava în anii tinereţii, evocarea lui Vasile Andru a însemnat un moment de aleasă elevaţie intelectuală şi de frumoase, emoţionante aduceri aminte, graţie în special Doamnei sale, dr. Silvia Andrucovici, dar şi scriitorilor suceveni Dumitru Brădăţan şi Constantin Hrehor. O coincidenţă poate neîntâmplătoare, dar tulburătoare oricum, a aşezat chemarea din memoria cărţilor şi a sufletului a lui Vasile Andru chiar în ziua în care a venit pe lume, la Bahrineşti, în nordul Bucovinei. Ar fi împlinit, aşadar, 83 de ani. Şi a fost botezat, a povestit Doamna sa, după numele sfântului zilei următoare, sfântul mucenic Vasilisc. Da, toate cele spuse şi auzite au fermecat pe toţi cei deja fermecaţi de trecerea-rămânerea prin vieţile lor a lui Vasile Andru şi a cărţilor sale! Dacă stavrofora dr. Gabriela Platon s-a despărţit de dr. Silvia Andrucovici mulţumită de perspectiva îmbogăţirii lecturilor sale cu „Peregrin în centrul lumii”, eu am fost încântată să-i pot duce lui Niadi (recomandată în anul 1999 de Vasi-le Andru pentru primirea în Uniunea Scriitorilor şi publicată de el în „Viaţa Românească”) „India văzută şi nevăzută”, de pe coperta căreia reproduc acest gând al fără egalului Vasile Andru: „Mintea poate face suportabil insuportabilul vremii. Omul suferă pentru că se identifică mereu cu suferinţa sa. Când evoci suferinţa, mintea ta ia forma suferinţei. Când evoci norocul, mintea ta ia forma norocului. Gândirea înălţată este secretul realizării”. Întâlnirea-reîntâlnirea cu Vasile Andru a reprezentat una din marile bucurii ale Salonului. Iar urmarea acesteia de momentul care i-a aparţinut medicului-scriitor Nicolae Dărămuş, cu pledoaria pentru cumpătare, pentru o atitudine înţeleaptă faţă de natură, precum şi cu lansarea noii ediţii a cărţii sale „Distinsa fiară” (Alexandria Publishing House, Suceava, 2024), s-a dovedit una inspirată, moment căruia amintirea depănată succint de farm. Maria Olar, a întâlnirii Maestrului Ion Irimescu la Fălticeni şi a noastră, a cititorilor suceveni, cu scriitorul Octavian Paler graţie scriitorului Nicolae Dărămuş, i-a pus în lumină calitatea şi din acest unghi al privirii.
Deşi cu luări de cuvânt extrem de condensate, deplasarea microfonului în altă direcţie nu a permis concretizarea tuturor evenimentelor anunţate de program în holul central de la ora 11,00 la 12,00. Depăşind această părere de rău, să le consemnăm pe cele care au putut să fructifice minutele intervalului menţionat (cu bibliotecara dr. Anişoara-Nina Dumitrov, moderatoare), începând cu prezentarea revistei „Scriptum” a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava de către managerul instituţiei, dr. Gheorghe-Gabriel Cărăbuş şi continuând cu prezentările şi lansările de cărţi apărute sub onoranta egidă a Bibliotecii Bucovinei. Astfel, şef de birou, prof. dr. Alis Niculică a vorbit despre protagonistul cărţii sale, „Un intelectual, un destin frânt. Mihai Polocoşeriu, profesor şi primar al Sucevei”, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2024, şi a lansat, recent apărut, volumul pe care l-a îngrijit (cu o competenţă care deja o recomandă ca un bun cunoscător al dramaticei perioade din miezul secolului trecut şi al victimelor acesteia, intelectuali îndreptăţiţi la preţuirea noastră), „Ţara de după gratii” de Eugen Dimitriu, Editura Accent Print, Suceava, 2025. Cum cartea valorifică manuscrisul şi alte documente încredinţate Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” Suceava, despre avatarurile lor a povestit preşedinta acesteia, farm. Maria Olar.
Cu antologia „Ca o zi a vieţii”, am intrat în „voievodatul” Muşatinilor, în lumea cărţilor Editurii Muşatinii Suceava. Cum nici directorul general Luminiţa Dominte, nici directoarea Dana Giurcă, deşi şi-au dorit, nu au putut să ajungă şi să susţină producţia editurii, am făcut-o eu, cu multă plăcere, atrăgând atenţia asupra deosebitei calităţi a volumelor apărute sub auspiciile acesteia, şi prin implicarea Doamnelor Muşatine menţionate şi a echipei lor, şi bineînţeles, bineînţeles, a finului cunoscător şi competentului realizator de carte Alexandru Pînzar. Reprezentativ pentru această înaltă calitate editorială, florilegiul pe care l-am dedicat memoriei artistei plastice Dany-Madlen Zărnescu, originară din Vama Bucovinei, s-a bucurat de prezentarea avizată a apreciatei tapisere, pictoriţe şi graficiene, prof. Lucia Puşcaşu, care a evocat-o cu multă căldură pe Dany-Madlen şi cu recunoscuta cunoaştere a mişcării plastice contemporane româneşti i-a evidenţiat originalitatea creaţiei. Creaţie care pulsează, admirabil reprodusă tipografic de Muşatinii, şi în ediţia definitivă a cărţii „Grădinile mănăstirii”, un volum pe care l-am semnat împreună şi care în paginile sale de cronică vorbeşte de evenimente ale primilor 33 de ani ai Sfintei Mănăstiri Voroneţ, ani de creştere duhovnicească a obştii, de zidire a unei veritabile cetăţi ocrotitoare a neasemuitei biserici ctitorite de Ştefan cel Mare, de deschidere a locaşului spre lume sub conducerea primelor două stareţe, stavroforele Irina Pântescu, întâi, şi apoi dr. Gabriela Platon. Prezenţe luminoase în carte ca şi în viaţa mănăstirii şi împreună cu mănăstirea prezenţe salutare în viaţa multor intelectuali români, stavroforele Elena Simionovici, preşedinta de onoare a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, şi stavrofora dr. Gabriela Platon, a doua stareţă a Voroneţului reînviat, au vorbit emoţionant, instalând rare clipe de linişte în zumzăitul Salonului şi adunând la standul primitor şi înfrumuseţat de cărţi frumoase şi flori frumoase al Muşatinilor cvasitotalitatea oaspeţilor Salonului din holul central.
Alte două cărţi lansate aici în scurta noastră oră, a Bibliotecii Bucovinei şi a Editurii Muşatinii, au fost „Crai nou pe cerul Bucovinei” de Doina Cernica şi Maria Toacă, Editura Muşatinii, Suceava, 2024, prezentată de prof. dr. Alis Niculică – aşa cum a fost trăită meteorica viaţă şi strălucita creaţie a lui Ciprian Porumbescu (cartea fiind şi un ecou al neuitatului An Ciprian Porumbescu, promovat admirabil de universitarul sucevean Neculai Barbă) – cu un accent mişcător de autentic patriotism, şi „Cântă cucu-n Cernăuţi” de Maria Toacă, Editura Misto, Cernăuţi, 2024. Desigur, cunoscutul condei nord-bucovinean a fost primit cu bucurie la Muşatinii, unde am publicat şi alte două cărţi scrise împreună, „Dulce de Suceava. Amar de Cernăuţi”, în 2014, ca un document sensibil al unităţii de limbă, suflet şi cultură a Bucovinei şi ca un protest la adresa războiului care atunci îşi ridicase primele limbi de foc ameninţând întunecarea cerului, şi „Dulce-amar de Bucovina”, la Centenarul Marii Uniri, singura din cărţile tipărie atunci la Suceava care a reunit Bucovina între copertele sale, şi aceasta purtătoare, ca şi cea anterioară, a imaginii unei „Cruci” de Dany-Madlen Zărnescu (lucrarea originală afându-se în Biblioteca „Petru Comarnescu” a Sfintei Mănăstiri Voroneţ). Maria Toacă a fost întâmpinată cu multă căldură de stavroforele Voroneţului – cum altfel, când când le-a închinat, bisericii ştefaniene şi vrednicei obşti monahale, printre alte dovezi de respect şi iubire, cartea sa „Din toată inima pentru Voroneţ” (2020), ca de altminteri şi Sfintei Mănăstiri Putna, cartea „Ştefan cel Mare din poveştile tatei” (2021) -, dar şi de mulţi autori şi cititori suceveni cărora nu le este indiferentă soarta românilor din Ucraina. Or, cel mai puternic glas românesc din ultimul deceniu de pe pământul înstrăinat, din capitala istorică a Bucovinei, Maria Toacă a scris şi despre „Neamul nostru de martiri” (2021), neam de victime ale deportărilor staliniste în Siberia şi Kazahstan, şi despre „Tragice despărţiri, cutremurătoare întâlniri” (2022), cartea povestind despre şi păstrând în paginile sale drame ale refugiilor, ale foametei de după Al Doilea Război Mondial şi ale suferinţelor declanşate şi alimentate de actualul război pornit de Rusia împotriva Ucrainei. A scris despre Eminescu, „Veşnic adăpost al finţei noastre” (2022), şi despre durerea despărţirii de marii scriitori şi publicişti cernăuţeni – Ion Creţu, Mircea Lutic, Grigore Crigan, Ilie Olari, Vasile Tărâţeanu, Ştefan Broscă, Ilie Tudor Zegrea – „Irecuperabile pierderi”! Prin cărţile sale, Maria Toacă şi-a cinstit părinţii şi deopotrivă aşezarea natală – „Boianul meu cu inima română”, şi a dedicat României o nouă „cântare” – „Drumuri de dor prin ţara dragă”. La Salon a venit cu un potpuriu de poveşti adevărate despre cântăreţi, compozitori, interpreţi populari şi voci cultivate, primite cu aplauze pe mari scene ale lumii, toţi trăind sau originari din nordul Bucovinei, toţi păstrători şi purtători prin cântecul lor ai sufletului românesc şi ai limbii române, de decenii urgisite pe pământul înstrăinat. Cânt de alinare, sprijin pentru curajul de a înfrunta nedreptăţile istoriei, iscate de politicile timpurilor: că „Dacă n-am cânta, am plânge”, cum spune răscolitor subtitlul cărţii sale, „Cântă cucu-n Bucovina”.
După astfel de momente de tensiune emoţională, cum au fost cele prilejuite de întâlnirea participanţilor la Salon cu Maria Toacă, câţiva paşi spre alte standuri, întârzieri în faţa cărţilor şi revistelor lor fac bine, liniştesc. De aceea, deşi departe ca interes de publicaţiile inginerilor, acum răsfoiesc atent elegantul catalog, cu noutăţile anului 2025 scoase la lumina tiparului de Editura Universităţii Politehnica Timişoara, şi mă simt răsplătită: 224 de titluri în limba română, 20 în limba engleză, două în limba franceză şi patru în limba germană. Cu siguranţă, câteva vor atrage dorinţa achiziţiei şi lecturii într-o universitate ca Universitatea Suceava cu o componentă politehnică atât de dezvoltată!
Un alt popas, de data aceasta într-un mediu familiar, mi-l îngădui la standul Asociaţiei Italienilor din România – RO.As.It. Întâi pentru că atrage vederea coperta revistei acesteia, „Siamo di nuovo insieme”, cu un detaliu din fresca multicentenară a Judecăţii de Apoi, străjuită de câţiva trandafiri ai verii trecute, şi una şi alţii de la Voroneţ, pe urmă pentru că directorul revistei, prof. Ioana Grosaru, este de pe meleagurile noastre şi nu în ultimul rând pentru că, ilustru reprezentant al românisticii italiene, cunoscut traducător, invitatul rubricii „Dialoguri literare” este, în penultimul său număr, Bruno Mazzoni, fostul meu profesor de italiană la Universitatea Bucureşti într-o îndepărtată vreme a tinereţii noastre. În mare măsură bilingvă, cu realizatori profesionişti (Olivia Simion – redactor-şef, Clara Mitola şi Mihaela Profiriu Mateescu – redactori), „Di nuovo insieme” oferă întotdeauna ceva interesant de citit celui care o deschide, român de origine italiană, italienilor şi românilor deopotrivă.
Şi pentru că permanent cărţile fac bine ochilor cititori, îmi închei acest moment periplu pe la standurile din holul central observându-l pe cel al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, atât cât să-l pomenesc pe criticul, istoricul literar Constantin Călin, fost cadru didactic acolo, cât să înregistrez din mers prezente la bogatul stand al Editurii Crimca Suceava şi cărţile protosinghelului poet Iustin Taban, şi, urmărită de privirea surâzătoare a Cătălinei Caşoschi, să mă bucur de cât de diverse, atrăgătoare, valoroase cărţi oferă standul Librăriilor Alexandria Suceava. Ce păcat că nu am cum să ajung la răsfoirea portofoliului editorial Alexandria Publishing House de către Cezar Petru Căileanu! Dar capitolul părerilor de rău este mai mare, cum nu poţi să le cuprinzi pe toate, să ai timp şi energie pentru toate, nu am fost prezentă nici la luările de cuvânt ale doctorului în ştiinţe medicale Mihai C.M. Ardeleanu privitoare la cel mai recent număr al revistei „Bucovina Medicală” şi la personalitatea Dr. Alexandru C. Pavel, nici ale prof. univ. dr. Florin Pintescu şi dr. Elena Pintilei, de la Biblioteca Bucovinei, privitoare la cartea „Nicolai I. Grămadă (1892-1961). Moştenirea cărturarului bucovinean” de Tatiana Matei. Şi nu voi ajunge nici la prezentarea de către Corina Derla a volumului „Gedichte/Poezii” de Adrienne Prunkul-Samurcaş şi nici să aud aprecierile universitarei şi prietenei Gina Puică la adresa celor mai recente cărţi ale lui Nicolae Roşca, petrecând, la ceasurile lor, împreună cu Maria Olar, despărţirea, întotdeauna cu gust amărui, de Maria Toacă şi încercând să-i alinăm plecarea din răgazul de pace al Sucevei pentru întoarcerea pe pământul alarmelor şi veştilor despre cei care nu se mai întorc din război de la Cernăuţi.
Excelentă iniţiativa prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, coordonatoare şi a acestei ediţii a Salonului împreună cu prorectorul Mircea A. Diaconu, de a organiza momentul omagial „In memoriam Mioara Gafencu”! Şi alegerea sălii purtând numele cunoscutului istoric al Bucovinei prof. univ. dr. Mihai Iacobescu din corpul E al Universităţii şi găzduind fondul de carte donat de soţii Veronica şi Mihai Iacobescu s-a dovedit inspirată! Unde mai bine să ţi-o aminteşti pe profesoara şi scriitoarea Mioara Gafencu, membră a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, decât în acest spaţiu cu pereţii dublaţi şi încălziţi de cărţi?! Şi luminat de privirile, când înrourate de lacrimi, când înseninate de bucurie ale copiilor săi, profesorii Dana Busuioc şi Sorin Gafencu, deopotrivă coautori ai multor din volumele scrise de Mioara Gafencu, şi însorit de mulţimea florilor galbene care îi plăceau atât de mult dragei noastre prietene! Excelentă, de asemenea, şi ideea Sandei-Maria Ardeleanu de a încredinţa arhitectura acestui moment, acestor ore de dulce amintire profesoarei Eleonora Bulboacă, condei de preţuită competenţă ştiinţifică şi elegantă exprimare, pe care cercetarea şi elogierea creaţiei lui Vasile Lovinescu le-a apropiat şi mai mult! Şi recunosc că am avut simţământul unei bătăi mai accelerate a inimii când am văzut atâţia fălticeneni veniţi anume pentru reîntâlnirea cu Mioara Gafencu la Suceava, Suceava Universităţii şi a Salonului său Internaţional de Carte. Cărora li s-au alăturat şi suceveni, în frunte cu soţii Veronica şi Mihai Iacobescu şi Sanda-Maria şi Mihai Ardeleanu, dar şi cernăuţenii Maria Toacă şi Ştefan Hostiuc. Şi, imortalizându-le expresia, alternanţele de umbre şi lumină de pe faţe, artiştii foto Alex Săvescu şi Marinel Dănilă. De altminteri, împreună cu prof. Eleonora Bulboacă, Alex Săvescu este şi realizatorul filmului proiectat în deschiderea omagierii Desăvârşitei Doamne, Cetăţean de Onoare al Municipiului Fălticeni, cea care în rândul întâi al scrierilor contemporane dedicate aşezării, urmată de PS Timotei (Aioanei) Prahoveanul şi de alţi autori, împreună cu extraordinarii lor cititori şi cu mulţimea iubitorilor activi de literatură şi artă, a contribuit într-o măsură importantă la consolidarea rangului municipiului Fălticeni de capitală culturală a judeţului Suceava.
După vizionarea filmului care i-a reînviat chipul şi glasul, Mioara Gafencu s-a reîntors cu totul printre noi, mamă-profesoară-scriitoare-prietenă, graţie amintirilor-povestirilor Sandei-Maria Ardeleanu, Eleonorei Bulboacă (autoarea unui competent excurs în creaţia Mioarei Gafencu), farm. Maria Mitocaru (autoare împreună cu Mioara Gafencu a unei „Incursiunia în istoria şi viaţa farmaciilor fălticenene”), care i-a închinat şi un emoţionant poem, universitarului Mihai Iacobescu şi doctorului Mihai Ardeleanu, scriitorului şi profesorului Mircea Aanei, din Putna, prof. Codrin Benţa, directorul Colegiului Naţional „Nicu Gane” Fălticeni (colegiu căruia Mioara Gafencu i-a consacrat cele mai multe pagini de monografie din istoria sa de peste un secol şi jumătate), profesoarei şi poetei Maria Creţu-Ţigănescu din Mălini, artistului plastic Gabrel Baban (pictor preferat şi ilustratorul preferat de Mioara Gafencu pentru cărţile sale), Olimpia Costân. M-au răscolit rândurile alese şi citite cu glas tare – glasul mamei ei tânăr! – de Dana Busuioc, lectura făcută de stavrofora dr. Gabriela Platon gândurilor adresate de Mioara Gafencu prietenei din copilăria amândurora în Gorunii Tomeştiului – stavrofora Irina Pântescu, prima stareţă a Sfintei Mănăstiri Voroneţ la un an de la plecarea la Domnul, fără să ştie că doar după încă un an vor fi iar împreună în cer, şi îmbrăţişarea maternă a Mariei Olar pentru Sorin, mezinul mult iubit şi ocrotit al Mioarei Gafencu. Şi ne-a răscolit pe toţi, cu o încordare dureroasă şi eliberatoare, de care numai muzica şi interpretarea de calitate sunt în stare, flautul prof. Puiu Creţu cântând Rapsodia a II-a de George Enescu.
Pentru mine, ziua a doua a Salonului a început cu glasul directorului Institutului Naţional„Bucovina” din Rădăuţi al Academiei Române, cercetător ştiinţific II dr. Marian Olaru, lăudând studiul cercetătorului ştiinţific I Bogdan Petru Niculică din cel mai recent număr al periodicului editat aici, „Analele Bucovinei”. Şi mărturisindu-şi satisfacţia că publicaţia a intrat de-acum, în ciuda întârzierii obişnuite a fondurilor editării, în ritm cu anul şi cu semestrul. După ce de la inaugurarea Salonului m-am bucurat să văd mereu pe cineva cu ochii într-unul din cele trei volume ale valoroasei lucrări a lui Mircea Irimescu „Universitari în/din Bucovina”, Editura 1 Print, Suceava, 2024, iată-l acum pe admirabilul autor vorbind nu atât despre dificila trudă la realizarea sa, a „monumentului” la care a lucrat aproape un deceniu, cum spunea Ştefan Purici, cât despre nădejdea ca, sub egida Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (pe care a condus-o 22 de ani), seria acestor „Dicţionare şi documente Bucovina” să meargă mai departe, cum proiectau minţile luminate, personalităţile care au reactivat Societatea în 1990. „Maeştri de ceremonie” au fost în continuare tot prof. univ. dr. Ştefan Purici, prorector al Universităţii Suceava, şi Stela Purici, şef serviciu la Biblioteca acesteia, pentru că aparţin Bucovinei şi, sufleteşte, Bucovina întreagă le aparţine şi, fireşte, pentru că, originari din nordul acesteia, sunt vorbitori ai limbii ucrainene. Mai ales că a venit rândul prezentării Bibliotecii Ştiinţifice a Universităţii Naţionale „Yurii Ferkovici” Cernăuţi, cu un număr important de titluri şi o impresionantă zestre de cărţi – 2,6 milioane de volume la 150-a sa aniversare, cărţi şi aniversare de care au vorbit şi conf. univ. dr. Mihailo Zushman, şi prorectorul Ştefan Purici.
Editura cernăuţeană Druk Art şi comoara sa de carte românească adusă vitejeşte într-un geamantan de istoricul literar Ştefan Hostiuc, o comoară care îl întăreşte în confruntarea cu încercările vieţii, nu avea cum să nu atra-gă interesul participanţilor: tipărită cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, nu se găseşte în librării, este dăruită la lansări, la întâlniri ale autorilor cu cititorii şi pe cât se poate acelor critici care se mai întreabă dacă se mai scrie în limba română în nordul Bucovinei şi ce anume. M-am gândit nu o dată la sacrificiul lui Ştefan Hostiuc. Poate că a visat o istorie a literaturii române din Bucovina, un roman al Cernăuţiului, poezii, dar iată-l ocupându-se de ani de zile de revista de cultură „Mesager bucovinean”, alcătuind ediţii reprezentative pentru autorii contemporani importanţi (cei mai mulţi nu demult plecaţi dintre noi), precedate de studii temeinice, care să rămână şi vor rămâne cu siguranţă – reper. Să le numesc însă pe cele prezentate acum, toate apărute în 2024: volumul operei poetice a lui Ilie Tudor Zegrea, cel al lui Vasile Tărâţeanu, „Amintiri şi portrete din Cernăuţiul interbelic” de Leon Ţopa, „Poezii pentru (când suntem) copii” de Arcadie Suceveanu (pe care şi acum mi-o doresc) şi propria carte, „Românii din Ucraina: teme, probleme, dileme”.
Chiar dacă întristează gândul că la ediţia precedentă universitara, luptătoarea pentru limba română şi pentru respectul faţă de români Alexandrina Cernov, membră de onoare a Academiei Române, îşi prezenta revista şi primele cărţi apărute în ciclul „Pagini de istorie literară în Bucovina”, este alinător, încurajator pentru durabilitatea cauzei care o însufleţea să-l ascultăm în aceste clipe pe lectorul univ. dr. Marin Gherman, urmaşul său la cârma „Glasului Bucovinei”, prestigioasa revistă de istorie şi cultură, prezentându-i primul număr (dublu) pe acest an şi, mai mult, reconstituită de el din fragmentele găsite pe laptop şi din cele manuscrise, cartea a patra din ciclul menţionat: „Mihai Eminescu”. Şi nu o dată arde mâinile şi ochii broşura pe care de asemenea Marin Gherman ne-o prezintă, „Comunitatea românească din Cernăuţi, Transcarpatia şi Odesa. Barometru social – 2024”, editată de Institutul de Studii Politice şi Capital Social, Cernăuţi, 2024, şi care înşiră dureroasele răspunsuri la întrebarea „Care este situaţia comunităţii româneşti din Ucraina în cel de al treilea an de război?”
Condiţia Fundaţiei Culturale Memoria din Bucureşti de invitată de onoare a Salonului 2025 îndreaptă toate privirile asupra reprezentantelor sale, Cristina Chirvasie, regizoare şi scriitoare, scriitoarea Graţiana Lăzărescu şi Oana Ichim, secretar de redacţie al „Memoriei – revista gândirii arestate”, valoroasa publicaţie a Fundaţiei. Şi găsesc răsunet sufletesc spusele Cristinei Chirvasie despre colecţia pe care o coordonează, „Revoluţia modelelor” şi numele celor considerate astfel, personalităţi reale, morale, exemplare şi nu trecătoare vipuri, precum astfel, în cel mai recent, „Anticamera învierii”, numele medicului Nicolae Constantinescu. Nume pe care stavrofora dr. Gabriela Platon, Maria Toacă şi cu mine îl primim cu un suspin, amintindu-ne de prezenţa sa împreună cu noi şi cu alţi susţinători ai „Memoriei”, în culisele Ateneului Român, şi nu pe scenă şi în sală, în sărbătorirea celor 30 de ani ai revistei, sărbătorire anulată de debutul Pandemiei. De pe un ecran, istoricul Cosmin Budeanca, actualul redactor-şef al revistei, îşi exprimă gratitudinea pentru locul de cinste al „Memoriei” la Salon, urmat de filmul Cristinei Chirvasie, „Suflet interzis”, cu fostul deţinut politic, bucovineanul Dumi-tru Liţu, la ediţia trecută, în carne şi oase, împreună cu noi. Şi peste arcada diplomelor de excelenţă acordate Fundaţiei, instituţie şi reprezentante, cuvintele Cristinei Chirvasie (sau ale Graţianei Lăzărescu? nu contează, convingerea aparţine amândurora): Fundaţia are şi misiunea de a consemna prezentul, ca să nu fie mai târziu falsificat.
Căutând deopotrivă un răspuns la interogaţia Salonului 2025 şi o încheiere potrivită consemnării acestor popasuri în lumea sa bogată de cărţi şi evenimente, privirile mi s-au îndreptat spre un şcolar blonduţ, cu ochelari şi rucsac în spate, care răsfoia atent una din cărţile apărute la Editura Muşatinii. Am fost uimită, nu credeam că o astfel de carte putea să intereseze vârsta sa preadolescentă. A citit o parte din prefaţă, apoi, la întâmplare, două fragmente, a mai deschis-o o dată, delicat, ca pe un acordeon, pe urmă s-a hotârât, şi-a scos portmoneul micuţ şi a întrebat cât costă. Dar cum stavrofora dr. Gabriela Platon nu putea să încurajeze un astfel de interes decât cu un dar, l-am întrebat la rândul meu cum îl chemă şi în ce clasă este. Ştefănescu Tudor-Matei, elev în clasa a VI-a a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti, mi-a răspuns. Şi arătându-mi ecusonul mi-a mai spus că participă la Olimpiada Naţională de Creativitate Ştiinţifică desfăşurată în aceste zile la universitatea suceveană. Astfel că răspunsul şi încheierea rândurilor de faţă au fost scrise de un băieţel din elita celor implicaţi încă din gimnaziu în cercetarea, inovaţia, creaţia ştiinţifică. Vorbind însă nu de vreo temă care îl pasionează sau despre un prototip la care visează, deşi acestea există cu siguranţă în viaţa sa, ci de o minune a vârstei şi a viitorului ei: minunea cărţii şi a lecturii.
Comentarii