> Prejudiciu de peste 233.000 de lei descoperit de Garda Forestieră Suceava
Garda Forestieră Suceava a identificat tăieri ilegale de amploare în fondul forestier aparţinând oraşului Gura Humorului, administrat de Ocolul Silvic Bucovina. Prejudiciul total estimat se ridică la 233.776 lei, a anunţat, joia trecută, inspectorul şef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Găşpărel.
Potrivit sursei citate, în urma unei sesizări, între 29 aprilie şi 9 iunie 2026, delegaţii Gărzii Forestiere au efectuat un control parţial. Iniţial, Ocolul Silvic Bucovina a identificat tăierea ilegală a 20 de arbori, cu un volum de 38,91 mc şi un prejudiciu de 22.502 lei. Ulterior, controlul extins de Garda Forestieră a relevat dimensiuni mult mai mari ale fenomenului.
Pe o singură parcelă de aproximativ 56 ha au fost identificate 179 de cioate provenite din tăieri ilegale şi scoaterea din rădăcini a arborilor. Materialul lemnos a fost integral sustras. Majoritatea cioatelor provin de la arbori de mari dimensiuni, tăierile fiind executate razant cu solul şi mascate ulterior cu pământ, resturi de vegetaţie sau chiar subarboret plantat.
Acest mod de operare a îngreunat semnificativ munca agenţilor constatatori. Volumul total de lemn aferent celor 179 de cioate este de 320 mc, iar prejudiciul cumulat, inclusiv valoarea pagubei din furt, ajunge la 233.776 lei.
În cauză sunt efectuate cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. Garda Forestieră Suceava anunţă că va extinde verificările pe întregul canton silvic din cadrul Ocolului Silvic Bucovina pentru identificarea altor eventuale pagube. (N.B.)





























Comentarii