Conform preşedintelui CJ Gheorghe Şoldan

Opt poduri şi patru drumuri judeţene vor fi modernizate

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Şoldan a anunţat, ieri, un amplu plan de modernizare a infrastructurii rutiere din judeţ, care vizează, între altele, reabilitarea a opt poduri şi modernizarea a patru drumuri judeţene.

Aceste proiecte vin în completarea lucrărilor de asfaltare a altor patru tronsoane de drumuri judeţene, anunţate marţi, care urmează să fie finalizate până în vara acestui an.

Potrivit comunicatului de presă, Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava a iniţiat procedurile de achiziţie publică pentru două investiţii majore: reabilitarea podului peste pârâul Benia, de pe DJ 175, în comuna Moldova-Suliţa (estimat la peste 4,4 milioane lei, fără TVA) şi modernizarea a 2 kilometri din DJ 178, pe tronsonul Burla – Arbore (peste 11,2 milioane lei, fără TVA). Totodată, au fost demarate achiziţiile pentru documentaţiile tehnice necesare modernizării a şapte poduri din localităţile Vereşti,

Roşcani, Vercicani, Panaci, Botoşana, Şaru Dornei şi Dorna Candrenilor, cu o valoare estimată de 1,2 milioane lei, fără TVA.

Un alt proiect important este modernizarea DJ 178A, pe tronsoanele Costâna – Pârteştii de Sus şi Soloneţ – Cajvana, cu un cost estimat de aproximativ 590.000 lei, fără TVA. Documentaţiile pentru aceste investiţii au fost deja transmise prin platforma SEAP către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), urmând ca licitaţiile publice să fie lansate după validare.

În plus, alte două drumuri judeţene – DJ 155P (Fântâna Mare – Baia) şi DJ 291K (limita cu judeţul Botoşani – Zamostea) – sunt în pregătire, documentaţiile tehnice fiind în curs de elaborare.

Pe lângă aceste proiecte, ieri a fost anunţată asfaltarea a circa 17 kilometri de drumuri judeţene în următoarele trei luni, incluzând tronsoanele Baia – Bogata (4,5 km), Udeşti – Vereşti (4 km), Baia – Cornu Luncii (2,5 km) şi Pârteştii de Sus – Botoşana (6 km).

„Ştiu că sunt încă multe drumuri care au nevoie de intervenţii şi vă asigur că toate sunt în atenţia noastră. Însă, oricât de mult ne-am dori, nu le putem face pe toate în acelaşi timp. Ce vă pot promite este că modernizarea infrastructurii rutiere rămâne o prioritate pentru actuala administraţie judeţeană. Ne ţinem de cuvânt şi mergem mai departe, pas cu pas, cu lucruri concrete” a declarat Gheorghe Şoldan. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI