Există lumi paralele!

Ediţia a V-a a Festivalului Filmului Francez (în România) la Suceava a propus duminică seara, în ultima zi, producţiile „Cei trei fantastici” şi „În obiectiv”. În opinia mea, primul a fost cel mai intens film al ediţiei sucevene (atât de dur încât, în ce mă priveşte, a depăşit limite ale suportabilului personal; dacă l-aş fi nimerit la TV, schimbam canalul), cu povestea a trei adolescenţi care – într-un orăşel în care moare fabrica ce-i ţine cu parale şi speranţe pe toţi – n-au altă variantă decât, treptat, să devină actori ai Răului în confruntări pe care – în triumvirat şi personal (iniţial doar sperând să-şi poată plăti o tabără de vară) – le duc pentru supravieţuire individuală, în familie, în şcoală, în comunitate… La un moment dat, unul dintre ei (cititor de poveşti despre „lumi paralele”) spune cam aşa: dacă ar fi fost într-o altă situaţie, altfel se va fi întâmplat. Ultimul film – anume (pro)pus ultimul de Institutul Francez? –, „A son image” (l-am tradus „O pasăre pe limba ei piere”), a pus în discuţie naţionalismul corsican (la un moment dat şi în paralel cu cel care a spulberat fosta Iugoslavie), solicitând răspunsuri precise: ce/ cine este/sunt de valoare – armele sau dialogul, eroii din închisori şi cimitire sau familiile, mamele în situaţia să-şi crească singure copiii (întru a se înarma sau a negocia)? Deoarece există totuşi lumi paralele – oricât am vrea uneori să le ignorăm – nişte răspunsuri imediate şi clare sunt dificil de găsit.