Acum, în serile din această iarnă, privind spre orizontul sudic, atenţia ne este atrasă de aşa-zisa „aliniere a planetelor”. Spre orizontul estic se află planeta Marte, spre sud planeta Jupiter, lângă aceasta planeta Uranus (vizibilă doar printr-un instrument astronomic), spre vest planeta Neptun (vizibilă tot doar cu un instrument astronomic), apoi planeta Venus şi mai aproape de orizontul vestic planeta Saturn (fig. 1). În partea a doua a lunii februarie in partea vestică se va vedea şi planeta Mercur.
Sub planeta Jupiter se observă Orion, cea mai frumoasă constelaţie a cerului de iarnă (fig. 2). Numele Orion vine din mitologia greacă, unde vânătorul era un gigant primordial ce dorea să se însoare cu Merope, fiica regelui Oenopion din Chios. Cu toate că există diferite versiuni ale poveştii, în esenţă regele îl refuză pe Orion şi acesta se supără şi vrea să omoare toate animalele din lume, în semn de răzbunare. Gaia, zeiţa Pământului, trimite un scorpion să îl otrăvească pe Orion pentru a-l împiedică în încercarea sa. Artemis, zeiţa vânătorii, l-a protejat pe Orion, aşezându-l pe partea opusă a cerului faţă de scorpion. De aceea, cele două constelaţii sunt pe părţi opuse ale cerului şi nu pot fi văzute niciodată împreună. În fig.2 vedem reprezentarea mitologică a vânătorului Orion în atlasul Uranometria a lui Johann Bayer (1603).
Constelaţiile sunt o iluzie optică, noi vedem stelele proiectate pe bolta cerească şi avem impresia că toate sunt la aceeaşi distanţă. In realitate sunt la distanţe diferite.
Stelele mai strălucitoare din această constelaţie poartă fiecare câte un nume şi sunt la distanţe diferite după cum urmează: (Betelgeuze) – 643 a.l, (Rigel) -773 a.l., (Belatrix) – 243 a.l., (Mintaka) – 916 a.l., (Alniban) – 1342, (Alnitak) – 816, (Saiph) – 722 a.l. Distanţele sunt exprimate în ani lumină (a.l) – fig. 4. Cele trei stele din mijlocul constelaţiei alcătuiesc brâul lui Orion.
Cele trei stele din mijlocul constelaţiei alcătuiesc brâul sau centura lui Orion.
În mitologia cosmogonică românească, cele trei stele din centru constelaţiei se numesc „Trisfetiţele” (trei fete) sau cei trei sfinţi: Vasile, Grigore şi Ioan. Aceştia se prăznuiesc pe data de 30 ianuarie; nu este intâmplător deoarece în preajma acestei date constelaţia Orion este vizibilă toată noaptea şi în închipuirea oamenilor ei vedeau pe cei trei sfinţi (fig. 5).
În Evul Mediu, în sânul catolicismului, a existat tendinţa de a redenumi constelaţiile cu nume creştine ex. Ursa Mare – Arhanghelul Mihail, Ursa Mică – Sf. Petru, Cassiopeia – Maria Magdalena etc. Constelaţia Orion a primit numele Sf. Iosif. In fig. 5b vedem îl vedem pe Orion ca Sf. Iosif reprezentat în atlasul lui Andreeas Cellaris din 1660.
Acestea se mai numesc şi „Rariţa”, după un instrument agricol ca un fel de plug cu care, în trecut, ţăranii pliveau (răreau) buruienile.
În muzeul de la Căminul cultural din Horodnic de Jos se află o rariţă foarte veche. Aceasta este în totalitate din lemn.
Acest instrument agricol are un brăzdar plat despicat cu care se pliveau buruienile şi două cormane (la aceasta, o cormană este lipsă) care împrăştie spre lateral buruienile plivite. Spre deosebire de plug, care are două coarne, rariţa are, pentru ghidaj, numai un singur corn. Proţapul este foarte lung (aproape 4 m), este legat direct de brăzdar şi în faţă are găuri unde se prindea jugul – fig. 6 şi 7.
Această rariţă este un obiect muzeistic deosebit de valoros, deoarece este foarte veche, este alcătuită în totalitate din lemn, cu excepţia unei tije din fier prevăzute cu găuri pentru reglarea adâncimii la care trebuia să fie brăzdarul.
În încheiere adăugăm că, în condiţii de transparenţă deosebită, cu ochiul liber se poate vedea sub Rariţă o mică pată difuză, un nor mare de gaze numit Marea Nebuloasă din Orion, catalogat M42 – fig. 8 şi fig.9. Cei interesați pot veni în serile senine la punctul astronomic al subsemnatului la Horodnic de Jos să privească cu telescopul diverse obiecte cosmice, printre care şi nebuloasa din constelaţia Orion.
Cer senin !
DIMITRIE OLENICI
Comentarii