Pe aceeaşi primă pagină a Dimineţii din 30 iunie, ştiri din surse felurite despre revolte sângeroase în mai multe locuri din Rusia, despre asasinarea cu gloanţe otrăvite a prefectului Moscovei, contele Petre Schuvalow, de către un membru al delegaţiei de petiţionari venite ca să-i înmâneze ucisului, în prealabil, din partea comitetului revoluţionar, scrisoarea de condamnare a lui la moarte – cu mirarea că atentatorul a putut trece înarmat prin controlul gărzilor –, apoi despre un incident cu morţi şi răniţi la frontiera româno-ungară din zona Novaci, despre altele şi altele, precum şi despre plecarea lui „Potemkin” din Constanţa în 28 iunie: La orele 7, a plecat, luând direcţia Odessei, cuirasatul „Sinope“ cu cele patru torpiloare. Imediat a urmat şi „Potemkinul“, care era tras la remorcă de cuirasatul „Cestma“. „Potemkin“, prin punerea pe uscat de ieri, despre care v-am comunicat, defectându-i-se helicele, nu poate face uz de propriile sale maşini. Din locul unde fusese ancorat în port a fost scos azi-dimineaţă cu mari sforţări de remorcherele „Sulina“ şi „Viitorul“. La plecare, nici un vas nu a salutat uscatul conform uzului. Asemenea se comentează faptul că contraamiralul Pisarevsky nu a debarcat pe uscat pentru vizita de rigoare a autorităţilor. În general atitudinea flotei urmăritoare a lăsat de dorit sub raportul regulilor marinei internaţionale. În oraş a circulat un zvon că cei 30 de marinari de pe „Potemkin“ cari s-au predat amiralului Pisarevsky au fost executaţi în timpul nopţii. Controlând, am constatat că versiunea e neîntemeiată. Predaţii sunt arestaţi, trebuind să fie predaţi autorităţilor militare ruseşti spre a-i judeca. Asupra soartei acestor marinari circulă versiuni diverse; părerea generală e că vor fi executaţi pentru a servi de exemplu celorlalte echipagiuri. Un public imens asista pe ţărmuri la plecarea escadrei şi a vasului „Potemkin“.
Dimineaţa este sensibilă şi la dimensiunea de spectacol public prin care întâmplarea este receptată de către o comunitate cu siguranţă că închisă şi izolată – lucru care va deveni anevoie de înţeles mai târziu, dar plauzibil acum – şi, de aceea, cu nevoi mari de noutăţi şi de neobişnuit: Constănţenii, obicinuiţi cu prezenţa lui „Potemkin“ aci, de care [ei] prinsese[ră] dragoste, mai ales în urma predării şi dezarmării, [îi] regretă sincer prea brusca plecare, care lasă un gol în viaţa lor. Prezenţa lui „Potemkin“ era obiectul discuţiunilor şi comentărilor continue. Cu toată teroarea ce împrăştiase „Potemkin“ la primele apariţii, în urma turnurii luate de evenimente, el ocupă un loc în inima tuturor şi se bucură de simpatia generală. Insistenţa anterioară, însă, pe comportamentul lipsit de reverenţă al recuperatorilor ţarişti ai Potemkinului potenţează şi alte înţelesuri, ceva mai subversive, pentru această simpatie generală.
Acelaşi Niţescu, semnatarul telegramelor de la ţărmul Mării, după ce petrece şi el cu privirea, printre cetăţenii constănţeni, escadra rusească dispărând sub linia orizontului, îşi vine în fire şi, reintrându-şi în condiţia de gazetar, descoperă alături, pe zidul digului cel mare din port, un marinar debarcat de pe „Potemkin“: Teodor M. Roman, basarabean, fost ungător pe „Potemkin“. Bun şi norocos prilej pentru un culegător de informaţii destinate publicului. De fapt, de păreri, de adevăruri personale: un strai pe drept şi pe nedrept, deopotrivă, băgat ori nu în seamă de către aceia care, cam asemeni recuperatorilor ruşi ai Potemkinului, preeminent pe seama viziunii şi a planurilor proprii, construiesc naraţiunea istorică, însă pe care îl îmbracă şi-l poartă întotdeauna adevărul istoric şi care, făcând, mărunt şi uman, deliciul vulgului, dă şi substanţa preţioasă a poeziei – cea care, culmea, spune încă din vechi timpuri înţeleptul, deşi din aşa material zămislită şi deşi s-ar ocupa cu precădere de posibil, de ceea ce ar fi cu putinţă graţie imaginaţiei, şi mai puţin ori chiar deloc de realul istoric propriu-zis (de fapt, cel continuu problematic), i-ar fi superioară istoriei. Poate că şi unde, în istorie, ca reprezentare post-factum a lucrurilor şi întâmplărilor lumii, nu se poate să nu-şi vâre mereu coada – interpretativ, structurator, rezidind continuu într-o perspectivă care poate ignora oricât faptele reale şi spiritul lor – un interes practic al zilei curente, iar un adevăr astfel mijlocit, destul de ciudat la prima vedere, nu câştigă credit cât cel, oricât de zvăpăiat, al imaginaţiei care, în interiorul facerii ei, probează că rămâne în bune raporturi cu verosimilul şi necesarul.
Marinarul ungător este văzut ca temeinic, având convingeri, părând să ştie multe. Nu crede în executarea celor 30 de marinari rămaşi pe cuirasatul luat în primire de ruşi, iar asta, spune el, care cunoaşte starea sufletească a întregei marine ruseşti, pentru că primejdia unor noi revolte rămâne mare şi riscul trebuie ocolit. Defectarea helicelor Potemkinului, deşi se ştie cărui fapt s-a datorat, i se pare bizară, inexplicabilă, iar în opinia lui, la Odessa spiritele sunt extrem de agitate şi revoltele muncitorimii sunt conduse de social-democraţi. În ce-l priveşte, rămâne în România, pe şantierul portului Constanţa, unde a fost angajat împreună cu alţi 25 camarazi meseriaşi. Frumos import de spirit insurecţional, s-ar putea zice, întrucât, observă gazetarul, basarabeanul i se pare abătut din pricina insuccesului revoluţionar al Potemkinului: literaturizat gazetăreşte, privirile sale rătăcite sărutau orizontul, unde dispăruse „Potemkin“, vasul unde s-a desfăşurat revolta şi care ducea cu sine iluziunile şi aspiraţiunile unei întregi clase desmoştenite de muncitori din cari face parte şi care încercase, prin o lovitură îndrăsneaţă, atingerea planului îndelung pregătit pentru a curma cu starea imposibilă de azi. Privind cu atenţie, am surprins pe Teodor lăcrămând; se vedea o luptă internă, regretul nereuşitei şi înduioşare pentru revoltaţi. Alţi marinari care au ales România, s-au răspândit în ţară, mai ales în Moldova. Conform consemnărilor din gazete: 84 la Brăila, 33 la Focşani, 120 la Galaţi, 23 la Iaşi, 40 la Bârlad, 160 la Râmnicu Sărat, Roman şi Dorohoi şi doar vreo 14 la Bucureşti – primiţi de popor şi de autorităţi cu bunăvoinţă şi chiar în entuziasm.
Mai cu seamă în două privinţe insistă Dimineaţa speculativ, cu măsurile şi criteriile ei, legat de marinarii Potemkinului. Întâi ţine să citească aici, încântată, un efect al acţiunii conştiinţei de neam: Dintre toţi românii supuşi dominaţiunilor străine, cei cari dau mai puţine semne de viaţă, cei cari luptă mai puţin pentru emanciparea lor naţională, cei despre cari se vorbeşte mai puţin şi în cari conştiinţa neamului părea stinsă sunt românii basarabeni. (…) Ei bine, ultimele evenimente petrecute în Rusia, în special revolta marinarilor de pe „Potemkin“, au dovedit cum că tot deşteaptă este conştiinţa neamului la românii de peste Prut. Cititorii noştri au observat că în dările de seamă telegrafice ce am primit din Constanţa s-a spus că acei cari au stăruit, mai ales, ca revoltaţii să se predea în România au fost marinarii basarabeni. Acest fapt dovedeşte atât încrederea pe care românii din Basarabia o au în statul român, cât şi simpatia lor pentru ţara românească de la sânul căreia au fost dezlipiţi. Românii basarabeni n-au uitat că sunt români…
E vorba apoi de ceea ce Dimineaţa înţelege şi desemnează prin oamenii sacrificiului: Acei care cunosc mersul si istoricul mişcării revoluţionare din Rusia, acei care au putut urmări fazele diverse prin care a trecut propaganda nihilistă şi, după aceea, celelalte mişcări hotărâte a răsturna autocraţia rusească trebuie să rămâie minunaţi de sforţările uriaşe ale câtorva generaţiuni de adevărăţi eroi. Acum, în urmă, întâia răscoală care a izbucnit in Marea Neagră şi a cuprins imperiul aproape în întregime este da-torată propagandiştilor ruşi, tineretului cult (s.n. – A.B.) care, fără să pregete şi fără să se dea înapoi din faţa niciunui sacrificiu, au mers întotdeauna înainte. Numai cele petrecute pe „Kneaz Potemkin” sunt îndeajuns spre a ilustra eroismul şi devotamentul propagandiştilor. Este destul să vedem câtă îndrăzneală conţine planul de a pătrunde pe cel mai puternic cuirasat al Mării Negre, de a face propagandă acolo, în mijlocul a opt sute de oameni şi în mijlocul neînduratei discipline ruseşti, pentru ca să rămânem uimiţi. Şi cu toate acestea, revoluţionarii ruşi, fanatizaţi şi hotărâţi sacrificiului ca nişte adevăraţi apostoli, nu s-au înspăimântat de nimic, s-au urcat pe vasele de război ale guvernului, au început opera lor de convertire, au făcut prozeliţi, au lucrat luni şi ani şi niciodată nu s-au descuragiat. Dacă o întâmplare fortuită nu ar fi provocat izbucnirea răscoalei mai înainte de vreme, am fi avut de înregistrat un eveniment politic de cea mai mare însemnătate. (…) Dar întâmplarea a voit astfel. Şi totuşi fapta revoluţionarilor ruşi rămâne unică, rămâne mare şi va fi pomenită întotdeauna cu mirare şi cu admiraţie. Lumea ar trebui să se mire admirativ de îndrăzneala concepţiunii lor şi de stăruinţa şi de curajul extraordinar ce au depus şi depun neîncetat spre a merge către ţinta propusă. Că nici pe acestea, pe urmă, nu le uită de regulă românii basarabeni şi asimilaţii lor când revin cu oricâtă simpatie şi încredere la sânul patriei şi al neamului, asta nu se vede încă şi nu intră, cum nu intră nici altele, în atenţia gazetarului.
Desigur, apoi, în context, şi-ar putea căpăta relvanţa ei şi o ştire a Dimneţii publicată cu doar o zi în urmă, aceea precum că la Hamburg se fac, precis că de către nişte sensibili şi sentimentali filantropi nemţi, subscrieri pentru revoluţionarii ruşi şi că, acolo şi astfel, socialiştii au adunat ieri 10.000 mărci pentru revoluţionarii ruşi din Odessa.
AUREL BUZINCU
Comentarii