> Autorii vor depune volumele până la 15 noiembrie
Comitetul de conducere al Societăţii Scriitorilor Bucovineni (SSB) anunţă concursul pentru Premiile literare pe anul 2024 (poezie, proză, critică şi istorie literară, publicistică, patrimoniu, ediţii, traducere, carte de debut).
Membrii SSB care au publicat volume în 2023 le pot depune sau le pot trimite prin poştă la adresa: Biblioteca Bucovinei, str. Mitropoliei nr. 4, Suceava, în atenţia dlui Alexandru Ovidiu Vintilă (preşedintele SSB), până la 15 noiembrie a.c., cu menţiunea „Pentru Premiile SSB – 2024”.
Ni s-a precizat că membrii SSB care nu au achitat cotizaţia la zi nu pot participa la concurs.
Gala Premiilor de anul acesta se va desfăşura pe data de 12 decembrie a.c. Detaliile vor fi anunţate din timp în mass-media.
Tot cu ocazia şedinţei de Comitet de conducere, întrunit pe data de 14 octombrie, s-a hotărât intrarea în SSB a unui nou membru. Este vorba despre poeta Limona Rusu din Suceava. (A.B.)























Comentarii