– Dar Ciolacu ce-a mai zis? Şi Ciucă ce-a mai nefăcut? Dar Iohannis, nimic? La aproape 35 ani de la Revoluţie, m-am aşteptat la o campanie electorală adevărată, europeană şi elevată, cu lideri care îşi prezintă elementele programelor de guvernare, iar în spaţiul public se discută ce este mai bine pentru România, care sunt obiectivele pe care politica românească trebuie să le atingă în următorii 4-5 ani? Or, în loc de discuţii politice la obiect, adică despre economie, industrie, educaţie, sănătate, cultură, relaţii internaţionale, integrare în UE? avem atacuri la persoană, băşcălie şi batjocură, o încrâncenare şi o zâzanie politicianistă capcoadă de tip infantil: candidaţii se dau în stambă, se iau peste picior, râd unii de alţii, minciunile şi procesele de intenţie curg gârlă, scopul fiind mârşăvirea concurenţilor – hai, valea! daţi-vă la o parte voi care n-aţi fost în stare de nimic că venim noi care vom face totul. Nu ni se spune, însă, ce nu s-a făcut, nici ce înseamnă totul, adică ce au de gând să facă. Doar lături aruncate peste gard în capul celorlalţi.
Mass-media se distrează cu „evenimente” electorale de tipul: declaraţii de grădiniţă – puneţi-mă pe mine să candidez că-i fac praf pe toţi ceilalţi, cutare e analfabet funcţional, iar eu sunt zâna cea bună, frumoasă şi isteaţă-foc. (Dacă te iei după astfel de acuzaţii, nu există politician ştiutor de carte în România!) Un candidat aruncă o ironie despre principalul său contracandidat, iar cei din jurul său o iau de bună. De obicei, ironia e percepută de copii după vârsta de 12 ani. Să nu mori de râs?
Aşadar o campanie „care pe care”: Dîncu Vasile, universitar celebru, dar şi mare ideolog pesedist – cică PSD a ţinut în viaţă PNL! Nu cumva e invers? S-a uitat că PNL a adus PSD la guvernare fiindcă situaţia internaţională devenise periculoasă, cu război nesfârşit la graniţe, iar Klaus Iohannis l-a cadorisit pe dl Marcel Ciolacu cu funcţia de prim-ministru după rotativă? Aşa e când istoria devine preş de şters picioarele, iar bătălia politică întunecă minţile unor politicieni şi jurnalişti.
Un lucru mă intrigă la culme! Strasbourg: am avut ocazia săptămâna trecută să urmăresc zeci de ore lucrările Parlamentului European în chestiunea preşedinţiei maghiare, şeful guvernului ţării vecine fiind făcut de ocară de marea majoritate a participanţilor la discuţie. Ba chiar o bună parte a sălii a intonat minute în şir imnul antifascist Bella Ciao, Bella Ciao. O ruşine şi o dezonoare zdrobitoare pentru Viktor Orban, prin care nici un alt stat ori lider UE n-au trecut vreodată. Iertaţi-mă, dar n-am văzut picior de român înscris la discuţii. Nici atunci, nici altă dată. Nu cumva listele noastre de candidaţi sunt făcute de-a moaca, nu după competenţe, nici după stăpânirea unei limbi străine, ci după alte criterii care îmi scapă? Ce caută acolo indivizi complet inactivi – ineficienţi, care doar tac pe un salar de peste 7.000 de euro, iar România nu este deloc vizibilă? Nu cumva se ascund aleşii noştri în spatele poalelor Şoşoacăi? Observaţia e valabilă şi pentru Parlamentul României şi pentru consilierii locali, inclusiv pentru funcţiile atribuite pe criterii politice. Îi promovăm numai pe yessmeni după chipul şi asemănarea liderilor, de profesionişti nu e nevoie? Eu şi alţii ca mine n-avem dreptul să ne mândrim cu liderii noştri? De unde să-i luăm?
Oricine a intuit din vreme că alianţa de guvernământ n-are cum să reziste în viitoarea campanie electorală deoarece partidele noastre nu sunt obişnuite cu lucrul în echipe, recte, nu ştiu să construiască majorităţi în favoarea unor ţinte comune precum: vom crea condiţii pentru investitori, inclusiv străini, vom aduce expertiza marilor centre educaţionale din Occident pentru o modernizare reală şi o democratizare a învăţământului românesc şi vom aplica metode moderne pentru a colecta mai mulţi bani la buget? Caz în care voturile cetăţenilor ar fi venit în cunoştinţă de cauză.
De aceea, nu mă aştept la mari reforme în următoarea legislatură. Vom continua să băltim în maidanul politic autohton, iar luminiţa de la capătul tunelului e la fel de palidă ca şi până acum. Cine şi ce ne reînvie speranţele?
Comentarii