Marcel Ciolacu – „cel mai rafinat şmecher şef de stat“

Nici bine n-a debutat campania electorală prezidenţială, că a şi luat-o pe arătură, în dorinţa de a sparge gura târgului, candidaţii şi staff-urile lor debitând minciuni mai gogoşate ca în orice ţară din lumea a treia. O fi fiind ea România în Uniunea Europeană, plus vreo 5 milioane de români la Paris, Londra, Berlin, Roma, Madrid, Viena…, dar candidaţii şi consilierii lor ne consideră pe toţi poporenii proşti cu carul. Astfel, un candidat face cadouri case şi apartamente la tot natul pe banii statului, alţi nu-ştiu-câţi cică vor salva România de UE, NATO, de hoţi, nazişti, multinaţionale şi hipermarketuri, un general o va salva cu o carte, iar ultimul intrat în cursă (cu binecuvântarea înalţilor ierarhi îmbrăcaţi toţi în aur), pe numele său Marcel Ciolacu, social-democrat cu eşarfa crucificată, ca să nu prindă Satana de veste!, va salva România cu şmecheria! Hai că ne-am scos şi de data asta!

Cu atâţia salvatori, nu mi-e deloc clar cine se va mai duce la lucru şi nu va aştepta para mălăiaţă promisă. Dar ditirambi mai linguşitori-băloşi ca în următorul citat nu mi-a fost dat să citesc nici pe vremea lui Ceaşcă: „Ciolacu, după Nicolae Ceauşescu, este cel mai şmecher şef de stat pe care ar putea România să-l aibă. Nicolae Ceauşescu a fost un şmecher. Te citea. N-avea multe cărţi citite, n-avea mulţi ani de şcoală, dar te mirosea. Trecea prin tine când se uita la tine. Ciolacu este un tip care a citit cărţi, e mult mai rafinat şi, din acest punct de vedere, şmecheria lui este mult mai rafinată” – aşa zice „analistul şi profilerul“ H.D. Hartmann, cel mai prolific interpret de ştiri false, toate în gloria ţarului Vladimir Putin şi a PSD-ului, ca şi site-urie sale preferate „pesurse“, „InPolitics“…, vrednice gazete de perete ale Coloanei a V-a putiniste, în care Vladimir cel Viteaz şi soldaţii ruşi dau zilnic lovituri „catastrofale“ Ucrainei actoraşului Zelenski, iar ucrainenii…, aşa le trebuie!

Dar să privim atent chestia cu şmecheria aici, în patria ei: în UE liderii occidentali s-au lămurit demult cu şmecherii români, începând cu Corneliu-Vadim Tudor, Dan Diaconescu, Victor-Viorel Ponta, Liviu Dragnea şi o mulţime de inşi care au încercat să şmecherească tratatele şi condiţiile statutare, între care parţial şi Traian Băsescu. N-au reuşit decât să mărească nivelul de neîncredere în România, făcând şi ţara de ocară.

Profilerul Hartman, însă, o face de oaie: îl învredniceşte pe Ciolacu să continue şmecheria lui Ceauşescu, încă o piatră de moară de gâtul electoratului PSD. Ceauşescu – şmecher? Doar pentru că „a semnalizat stânga (ca să-i păcălească pe stăpânii sovietici) şi a cotit-o la dreapta“? Să fim serioşi: nu e şmecherie să fii dictator şi ucigaş, să ţii graniţele închise ca în Coreea de Nord, să pui securiştii pe urma tuturor cetăţenilor, nici să-ţi înfometezi poporul, nici să politizezi şcoală, mass-media şi tot ce mişcă, „due ore, due persone“. Sau aţi uitat!

E clar. „Şmecheria nu a salvat România“ nici atunci, aşa cum nu i-a ieşit nici după 1989 lui Ion Iliescu cu alungarea Regelui Mihai şi „să ne ţinem de neamuri“, adică de „tovarăşii sovietici“ ca să ne fie bine, să nu se întoarcă burghezo-moşierimea şi să ne lase cu fundul gol. Şmecheriile astea cu Regele Mihai alungat şi confiscarea averilor ne-au costat două decenii de subdezvoltare, mizerie politică şi ticăloşii, şi încă ne vor mai costa decenii bune. Istoria însă n-a ţinut cont de netrebnicia, cinismul unor conducători de două parale pentru că nu ei scriu istoria, o scriu poporenii cu sânge şi cu alegeri libere.

Dar ce părere aveţi despre „şmecheria rafinată“ a hăitaşului lui Hayssam şi a vâslaşului lui Dragnea? Despre „tipul care a citit cărţi“, dar şi-a terminat Ecologica pe la 37 ani? Va veni să ne ceară votul de şmecher asemeni taxei de şmecher percepută de clanurile de interlopi micilor negustori de cartier?

Nenorocirea e alta: candidatul Marcel Ciolacu, ca şi ceilalţi, îşi va publica proiectul politic în baza căruia să câştige alegerile prezidenţiale, numai că după colmatarea spaţiului public cu şmecherii asemeni celor de mai sus, proiectul electoral va rămâne o simplă hârţoagă… Unde dai şi unde crapă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI