Prof. Daniela Ceredeev, inspector şcolar de religie în jud. Suceava, distinsă în campania naţională „Liga Profesorilor Excepţionali”

Gala Profesorilor Excepţionali, anunţată drept unul dintre cele mai importante evenimente din domeniul educaţional al anului, organizat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, a reunit profesori „care dau valoare educaţiei din România şi au inovat sistemul de învăţământ”, alături de înalţi oficiali şi susţinători.

În cadrul acestei ceremonii, care a avut loc pe scena Teatrului Metropolis din Bucureşti, joi, 18 iulie, Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a anunţat câştigătorii campaniei naţionale „Liga Profesorilor Excepţionali”, care a recunoscut şi a celebrat excelenţa în educaţie.

Potrivit informaţiilor transmise de organizatori, locul I a fost ocupat de Ionica Nedelcu, o profesoară dedicată şi inovatoare, care a reuşit să facă performanţă în sport chiar dacă instituţia de învăţământ în care predă nu dispune de o sală de sport, impresionând prin abordările sale pedagogice moderne şi impactul pozitiv asupra elevilor săi; locul II a fost câştigat de Avram Nelu, cunoscut pentru metodele sale creative de predare şi pentru implicarea activă în viaţa comunităţii educaţionale. Iar locul III a fost ocupat de Daniela Ceredeev, „o profesoară remarcabilă, apreciată pentru eforturile sale de a transforma educaţia într-o experienţă captivantă şi valoroasă pentru elevii săi”.

Aflăm că finaliştii campaniei naţionale „Liga Profesorilor Excepţionali” au fost selectaţi de o comisie de evaluare formată din specialişti în educaţie de excelenţă şi jurnalişti care promovează educaţia de calitate. Ulterior, clasamentul final a fost stabilit prin votul publicului, înregistrându-se un total de 250.000 de voturi online pe platforma de voting a campaniei.

Gala Profesorilor Excepţionali a adunat nu doar finaliştii campaniei, ci şi înalţi oficiali din domeniul educaţiei, personalităţi publice şi membri ai mediului universitar. În discursurile lor, oficialii prezenţi au evidenţiat rolul crucial al profesorilor în formarea tinerilor şi în construirea unui viitor mai bun pentru România. Evenimentul a fost o ocazie de a sublinia necesitatea susţinerii şi promovării excelenţei în educaţie, precum şi de a recunoaşte munca neobosită şi dedicarea profesorilor excepţionali.

Ni s-a transmis că Gala Profesorilor Excepţionali nu a fost doar o ceremonie de premiere, ci şi un moment de reflecţie asupra importanţei educaţiei şi a impactului pe care profesorii dedicaţi îl au asupra societăţii. Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României şi-a reafirmat angajamentul de a sprijini iniţiativele educaţionale şi de a promova modele de succes în educaţie.

Premierea câştigătorilor a fost însoţită de acordarea unor burse de merit substanţiale, destinate să sprijine continuarea eforturilor educaţionale ale profesorilor premiaţi. Ionica Nedelcu, Avram Nelu şi Daniela Ceredeev sunt adevărate exemple de excelenţă şi dedicare, iar recunoaşterea lor publică este un pas important în aprecierea şi valorizarea dascălilor din România. Toţi profesorii finalişti au fost aleşi pentru inovaţia, dedicare şi impactul lor pozitiv asupra sistemului educaţional românesc. Eforturile lor au transformat vieţi şi au inspirat generaţii. Câştigătorul locului I a primit o bursă de merit în valoare de 30.000 de lei şi o tabără educaţională în vara anului 2024, finaliştii de pe locul II şi III o bursă în valoare de 20.000 de lei, respectiv 10.000 de lei, şi câte o tabletă Samsung. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI