În numărul pe anul 1953, apărut după dispariţia lui Stalin, al publicaţiei de specialitate Studii şi cercetări lingvistice, scoasă de Institutul de Lingvistică din Bucureşti al Academiei R.P.R., acad. Emil Petrovici, slavist şi doctorand în anii interbelici al reacţionarului Sextil Puşcariu, aflat oarecum pe valul apreciaţilor la această dată, făcea bilanţul celor trei ani scurşi de la apariţia epocalei lucrări a lui I.V. Stalin şi vorbea astfel în articolul lui cu titlul Influenţa binefăcătoare a lingvisticii sovietice asupra lingvisticii din patria noastră: Cotitura pe care a produs-o în lingvistică opera de o însemnătate istorică a lui I.V. Stalin «Marxismul şi problemele lingvisticii» şi prodigioasa activitate a lingviştilor sovietici determinată şi stimulată de această cotitură au avut o influenţă hotărâtoare asupra activităţii ştiinţifice în domeniul lingvisticii din patria noastră. Cu oarecare întârziere s-a înţeles şi la noi că munca ştiinţifică teoretică trebuie să meargă mână în mână cu practica, că lingviştii trebuie să contribuie la ridicarea învăţământului limbilor, la răspândirea în cât mai largi mase a cunoaşterii cât mai perfecte a normelor limbii literare naţionale, la fixarea şi perfecţionarea acestor norme pentru ca limba naţională să-şi poată îndeplini cu tot mai mare succes funcţia de «instrument de luptă şi de desvoltare a societăţii» în condiţiile construirii socialismului în patria noastră. Articolul intitulat «Pentru înflorirea lingvisticii în ţara noastră», apărut în «Scânteia» din 25 iulie 1951, a însemnat un ajutor nepreţuit pentru lingviştii noştri în străduinţele lor de a aşeza cercetările lingvistice pe baze solide marxiste.
Şi, mai departe, inventariind problemele, sarcinile şi realizările lingviştilor români tutelaţi de exemplul şi experienţa celor sovietici: Influenţa binefăcătoare a lingvisticii marxiste se face tot mai mult simţită în lucrările din domeniul lingvisticii de la noi. Lingviştii noştri se pot mândri cu opere de o însemnătate deosebită pentru revoluţia noastră culturală şi construirea socialismului în Patria noastră, ca primul volum al «Dicţionarului limbii române literare contemporane», primul volum al «Gramaticii limbii române», reforma ortografiei. Dar, poporul nostru este îndreptăţit să ceară mai mult de la cercetătorii din domeniul limbii. Viziunea în sine asupra lucrurilor este de importanţă decisivă, dar foarte importante şi de cercetat stăruitor, cu maximă atenţie şi mai ales punându-se în evidenţă ceea ce e deja stabilit ca fiind conform cu ştiinţa marxistă şi relevant pentru plusul adus de această ştiinţă în cunoaşterea legităţii obiective vizează în mod special unele aspecte ale domeniului. Spre exemplu: In cazul «încrucişărilor» dintre limbi, al împrumuturilor de cuvinte de la o limbă la alta, istoria cuvintelor ne dă preţioase informaţii asupra relaţiilor în trecut dintre popoare învecinate sau dintre neamuri care, contopindu-se, au constituit un popor, o naţiune. Lexicul românesc a fost puţin studiat din acest punct de vedere. Mai ales elementele lexicale de origine slavă, aparţinând fie fondului principal de cuvinte, fie restului vocabularului, trebuie să fie folosite pentru studiul relaţiilor dintre Români şi Slavi, care durează de la formarea limbii şi poporului român până în zilele noastre. Cu o concluzie pe care n-au contrazis-o, în esenţă, nici savanţii sovietici veritabili, exprimată însă cu o fermtate totuşi riscantă – mai ales că la Chişinău, adevărat că într-un spaţiu lingvistic aflat de un secol şi jumătate sub o presiune rusă consistentă (şi tocmai de aici şi în acest context accentul stalinist pus pe limba poporului – un fel de adevăr al vieţii lingvistic – şi pe a se privi istoria limbii în relaţie strânsă cu istoria poporului, că doar istoria şi poporul fac, marxist, realitatea concretă, cea care, mai departe, se cere consacrată şi fixată administrativ prin dicţionare, gramatici şi îndreptare), există la această dată cercetători gata să se bată pentru slavism cu cei slavi sadea: Prin aceste influenţe, spune Emil Petrovici, limba română nu a devenit o limbă încrucişată slavo-romanică. Structura ei gramaticală şi cea mai mare parte a fondului ei principal de cuvinte şi-au păstrat caracterul romanic.
Acelaşi număr al publicaţiei Studii şi cercetări lingvistice găzduieşte şi traducerea din rusă a unui amplu articol, apărut în U.R.S.S. tot în 1953, al acad. V.V. Vinogradov, director al Institutului de Lingvistică al Academiei de Ştiinţe a Uniunii Sovietice, Problemele de lingvistică în lumina lucrării lui I. V. Stalin «Problemele economice ale socialismului în U.R.S.S.» şi a Hotărârilor Congresului al XIX-lea al P.C.U.S. Textul pare a se fi reprodus în versiune românească mai ales ca o precauţie necesară într-un moment resimţit ca fiind o răscruce tulbure de drumuri în care cine nu e autorizat să aleagă singur calea are de ales doar să aştepte decizia celor în drept să o facă. În Congres, Stalin cel şicanator al zilelor lui din urmă, cu ideea nevoii de cultură multilaterală în popor şi a zilei de muncă, în acest scop, redusă la şase şi chiar cinci ore, este cu onoruri şi aplauze lăsat în umbră în favoarea lui Stalin cel vechi, stalinistul, al culturii ca zestre şi înzestrare ideologică. Se optează, adică, pentru a se menţine activă, mai departe, ingineria de suflete cu, la nevoie, lucrul aici cu ustensilele deja cunoscute, cele din inventarul controlului şi al constrângerii – ceea ce se potriveşte, evident, cel mai bine cu interesele de venire la putere şi de înrădăcinare în pământul acesteia a celor ce se văd deja urmaşi ai marelui conducător al popoarelor. Dar în context, lingvistul Stalin nu e lăsat încă nici el să apună, ci, pentru că lingvistica lui este armă şi unealtă, el se cere şi mai bine pus în lumină. Aspecte ale acestei lingvistici ascunse în pliuri şi în varii dedesubturi sunt scoase la iveală şi măcar verbalizate dacă nu de-a dreptul promovate, ceea ce face în primul rând acad. Vinogradov – la rândul lui, ridicat fiind în scaun de Stalin (e drept că după ani buni de ţinere, uneori contondentă, la colţ), trebuind să facă o alegere într-un moment dificil. Şi el pare preocupat să convingă asupra avantajelor pe care lingvistica stalinistă le poate pune la dispoziţia intereselor previzibile ale noilor conducători ai Uniunii Sovietice.
Abia în acest context capătă destul sens unele dintre afirmaţiile lui – care nu renunţă nici ele la dedesubturile de exprimare şi la a propune conţinuturi noi, conforme cu ştiinţa marxistă, pentru concepte deja aflate în uz: Desvoltarea firească a culturilor naţiunilor socialiste este legată de lupta consecventă pentru puritatea limbii naţionale, pentru îmbogăţirea ei permanentă din izvorul viu al limbii vorbite de popor. Lupta pentru puritatea limbii literare naţionale este lupta pentru perfecţionarea formei culturii naţionale şi, prin urmare, pentru ridicarea nivelului ei ideologic şi artistic, pentru conţinutul ei socialist. Problemele cultivării limbii, problemele stabilirii normelor şi căilor de îmbogăţire a limbilor naţiunilor socialiste trebuie să stea în centrul atenţiei şi cercetărilor multor lingvişti sovietici. In condiţiile menţinerii specificului naţional al limbilor ţării noastre multinaţionale, a specificului intern al structurii lor, a legilor interne de desvoltare a fiecăreia dintre ele, iau naştere şi se consolidează unele tendinţe comune generate de comunitatea condiţiilor cultural-sociale în desvoltarea limbilor naţiunilor socialiste, în special a limbilor înrudite ale popoarelor din Uniunea Sovietică […]. Studierea multilaterală a tuturor acestor procese constituie o sarcină importantă pentru stabilirea legilor de desvoltare a limbilor naţiunilor socialiste. Cultura şi opinia publică sovietică se oglindesc în mod firesc în fondul lexical al socialismului, fond comun tuturor limbilor popoarelor Uniunii Sovietice. Acest fond lexical al socialismului, care s-a format de la început din lexicul şi terminologia social-politică, a cuprins treptat şi alte domenii ale vocabularului întregului popor; a avut loc o schimbare a sensurilor multor cuvinte vechi sau o promovare a acelui sens care înainte nu era sensul principal. Şi bineînţeles că prin Uniunea Sovietică nu se are în vedere doar Uniunea Sovietică – întrucât ştiinţa lui Stalin priveşte limba în general şi nicidecum o limbă anume, şi studiind lucrarea «Problemele economice ale socialismului în U.R.S.S.», lingviştii trebuie să tragă concluzia că e deosebit de importantă – teoretic şi practic – cercetarea legilor de desvoltare a limbilor naţiunilor socialiste, iar pe de altă parte se impune să beneficieze şi alţii de împrejurarea norocoasă că limba marii naţiuni ruse este un puternic mijloc de comunicare între toate popoarele Patriei noastre, un nesecat izvor de îmbogăţire a tuturor limbilor popoarelor Uniunii Sovietice.
Prin urmare, sunt valabile pentru toată lumea lagărului socialist ideile staliniste privind specificul naţional al limbilor, desvoltarea lor, păstrând însă regulile şi normele fundamentale – îmbogăţirea reciprocă a limbilor naţiunilor socialiste prin colaborare contribuind la profunda şi justa rezolvare a problemei mijloacelor şi principiilor de însuşire de către diferitele limbi naţionale […] a terminologiei social-politice ruseşti şi a lexicului socialist. Calea: însuşirea terminologiei ştiinţifice şi social-politice ruseşti şi a termenilor internaţionali în formă rusească, precum şi, în ce priveşte imaginea artistică, stilistica limbii, estetica cuvântului, valorificarea experienţei literare sovietice, care a probat deja că reprezentarea tipică necesită o tratare specifică a cuvântului şi că, pentru valoarea social-culturală a imaginii artistice, este importantă puterea ei de influenţă ideologică şi educativă asupra oamenilor.
AUREL BUZINCU
Comentarii