Tot pe-o scenă

„De pe marea scenă a ţării, pe micul ecran!” Îşi mai aminteşte cineva sloganul (lozinca!)? Probabil că da… Şi, „fireşte”, fără să ia seama (ori fără să se gândească prea mult…) că, de la o vreme, cu toţii am ajuns „actori” în „filme” cotidiene. Pe stradă, în magazine, în instituţii, în alte spaţii publice (inclusiv în autobuze şi trenuri), cumva suntem cu toţii „în vizor”, sub camere, fără să ştim ori pierzând din… vedere, (teoretic) avertizaţi ori ba, în orice caz fără să fi semnat undeva că un ochi ne priveşte şi eventual ne înregistrează… ca nu cumva să facem ceva ce nu-i bine să facem.

(Deunăzi, în dosul unui autobuz al TPL, fix sub un asemenea ochi, dintr-un grup de trei, un adolescent s-a pus să tragă din ţigara cu vapori. Tocmai atunci urcat, un cetăţean vigilent şi, văzându-l, devenit brusc foarte violent, s-a dat injurios la adolescent, după care a alergat printre călători spre şofer, ca pasămite acela să-i vină de hac. Ce-ar fi trebuit să facă şoferul?! Să oprească autovehiculul în drum şi…? Noroc de-o primă staţie, că grupul de tineri, cu tot cu fumătorul ilegal, a coborât… Uite poveste reală, fără de morală!)

Estimp, de câteva zile, (din nou) cadre didactice transmit la locul de muncă şi în societate nemulţumirea că riscă să ajungă (inclusiv că li s-ar cere acordul; asemenea părinţilor / elevilor majori) să fie monitorizate video & audio în sala de clasă. Un subiect (discutabil) aflat în discuţie. Vorba aia: după ce, ieşind din casă / curte (unde eventual ai camere contra oarece răufăcători), „filmat” pe stradă, în autobuz, în curtea şcolii… ar fi culmea să fii „actor” şi la catedră (ori la birou, în uzină sau la coada sapei).