Elev caporal Sebastian-Ionuţ Buliga, sub îndrumarea prof. Vladimir Cerbu, a obţinut un rezultat de excepţie, locul al II-lea la etapa pe judeţ a Olimpiadei de matematică, reuşind astfel să se califice la etapa naţională a acestei competiţii.
Cu un spirit autodidact ieşit din comun, dornic de a cunoaşte în profunzime taina cifrelor, dar şi de a-şi dezvolta capacităţile de înţelegere şi de rezolvare a problemelor, ştefănistul este unul dintre elevii colegiului care se pregăteşte intens pentru toate competiţiile la care participă.
A îmbinat dragostea pentru cifre cu cea pentru uniforma militară, ducând numele Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” peste tot prin ţară. Numeroasele competiţii la care a participat i-au dovedit abilităţile în domeniul ştiinţelor exacte, fiind apreciat la nivel înalt pentru reuşitele sale.
Întrebat despre reuşita sa, Sebastian ne-a mărturisit: „Experienţa acumulată în urma participării la etapa naţională a olimpiadei de matematică din clasa a IX-a m-a determinat să-mi continui aventura prin lumea cifrelor, reuşind să mă calific şi anul acesta la etapa naţională. Perseverenţa, ambiţia şi sprijinul domului profesor Vladimir Cerbu m-au ajutat la crearea unei noi strategii de pregătire, ce s-a concretizat în acest rezultat”.
Sebastian, te felicităm pentru rezultatul obţinut şi îţi dorim mult succes în următoarea etapă a olimpiadei! (FRANCESCA ŞINDILAR)























Comentarii