Conacul Manoliu-Teţcanu sau Theodorescu este unul dintre cele trei conace boiereşti din comuna Zvoriştea (aşezare atestată documentar pe data de 30 martie 1392), judeţul Suceava, fiind localizat lângă biserica Adormirea Maicii Domnului (inclusă pe Lista Monumentelor Istorice din judeţul Suceava, la numărul 10). Clădirea datează cu aproximaţie din anul 1790, sfârşit de secol XVIII, conform actului succesoral pe care l-am găsit la Direcţia Judeţeană Botoşani a Arhivelor Naţionale, Camera Agricolă-Dorohoi, cota u.a. 303/1945.
Stilul arhitectural al conacului aparţine clasicismului, fapt dovedit şi de perioada în care se încadrează monumentul. Nu există izvoare care să ne ofere un nume al arhitectului care a proiectat din temelie clădirea. Totuşi, aceasta a fost construită pe moşia boierului Petru Cheşcu. După ce şi-a întregit moşia prin cumpărarea unei părţi din sat de la Mănăstirea Moldoviţa, a ridicat aici biserica (1782) şi presupun că a început şi construcţia casei boiereşti (aproximativ în anul 1790) şi ale altor anexe care există şi în ziua de astăzi. În 1850 conacul ajunge în proprietatea lui Alexandru C. Moruzi. După anul 1893, moşia Zvoriştea a fost cumpărată de Ion Manoliu de la Eliza Zaimis, născută Moruzzi, iar acesta a împărţit-o fiilor şi fraţilor săi. În 1915 conacul a intrat în proprietatea Verginiei N. Theodorescu. Conform actului succesoral din 1942, a intrat ca moştenitor fiul Paul Theodorescu şi fiica Viorica Gh. Gheorghiu. În 1949 averea boierilor a fost confiscată, iar aceştia au fost ridicaţi forţat de la conacele lor. „Astfel că am rămas gol, fară îmbrăcăminte, fară plapumă, fară saltea, pernă şi celelalte necesare. Intervenind chiar atunci printr-o cerere la Prefectura Dorohoi, mi s-a comunicat că probabil se va întruni o comisie care va restitui aceste lucruri” spune Grigore Manoliu Teţcanu în cartea „Stalinizarea României”, scrisă de Nicoleta Ionescu-Gură. Imobilul a fost preluat de partidul comunist şi a devenit sediul CAP, astfel începând degradarea acestuia. În anul 1962 s-a înfiinţat Şcoala Ajutătoare Zvoriştea care, după Revoluţia din 1989, şi-a schimbat titulatura în Şcoala Specială Zvoriştea. Activitatea şcolii s-a desfăşurat într-o nouă clădire, construită lângă conacul boieresc. Din anul 2003, instituţia a trecut în subordinea DGASPC Suceava, înfiinţându-se Centrul de Abilitare şi Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi Zvoriştea, clădirea conacului devenind depozit.
Acesta este construit în plan patrulater, cu două corpuri de clădire, cu parter, etajul întâi şi mansardă. Şaisprezece încăperi sunt dispuse conacului, conform actului succesoral pe care l-am găsit. Încăperile erau structurate astfel: un hol despărţitor, o bucătarie, o locuinţă pentru administrator, două cămări pentru depozitarea alimentelor, o cameră pentru păstrarea florilor pe timpul iernii, o cameră de biliard, un hol care face legătura cu scările, un birou, patru iatacuri (dormitoare) şi trei băi. Ulterior, camerele au devenit săli de clasă şi birouri. Faţada desfăşoară o întreagă suită de elemente ornamentale, pe şase axe, precum: antablament alcătuit dintr-o arhitravă cu motive geometrice (pătrate şi dreptunghiuri), friză cu baluştri cu model floral în relief, de culoare maro deschis, o uşă, 12 ferestre, doi pilaştri din tencuială, două burlane. Clădirea are 12 ferestre. La parter sunt şase ferestre încadrate de un arc în plin cintru, cu ancadrament din tencuială; se remarcă o fereastră de dimensiuni mai mari cu zece ochiuri. La etaj sunt şase ferestre cu ancadrament patrulater din tencuială, trei ferestre au pervaz, două ferestre au câte opt ochiuri, două ferestre au şase ochiuri, iar două ferestre au câte 3 ochiuri. Intrarea se face prin o poartă din lemn, cu elemente decorative (casetate) şi două ochiuri de sticlă împărţite în câte alte şase ochiuri mici, două geamuri deasupra, este formată din două canate. Acoperişul este în patru ape, cu două lucarne pătrate (una către intrarea principală şi una către intrarea secundară) şi un horn.
Boltirea este circulară la parterul clădirii şi în unghi drept la etajul întâi. Intrarea principală face legătura directă cu nişte scări masive de lemn de stejar, care duc către etajul întâi, fiind încadrate între pereţii camerelor de la parter. Aceste scări duc către două camere destul de mari, camera din partea dreaptă având si un vestibul. Intrarea secundară, din spatele clădirii, oferă acces parterului, format din mai multe camere cu tavan boltit circular, unele beneficiind şi de firidă. Tot aici există şi o scară din lemn cu podest şi mâna curentă cu baluştri din lemn, care face acces către restul camerelor de la etajul întâi. Aici sunt încăperi cu dimensiuni mai mari faţă de cele de la parter, unele dintre acestea beneficiează de baie proprie. În partea vestică a clădirii există scările pentru accesul către mansardă, aflate într-un vestibul de mici dimensiuni, scările având de asemenea, podest. Lemnul din mansardă se menţine bine pentru vechimea sa, dovedindu-se astfel calitatea acestuia. De menţionat este că aici există şi un rezervor de apă pentru alimentarea băilor cu apă provenită prin cădere dintr-un iaz din apropiere. De asemenea, conform actului succesoral, clădirea a beneficiat şi de electricitate, produsă cu ajutorul unui bloc de 60 de baterii şi a unui motor 8 CP şi 410 W putere.
Conacul a rămas fără obiectele decorative. În urma discuţiilor pe care le-am purtat cu bătrânii satului am aflat că uşile conacului au rămas deschise în urma evacuării boierilor, iar toate obiectele au fost luate de oamenii care treceau pe drumurile comunei. De asemenea, multe au fost aruncate cu ocazia înfiinţării CAP-ului. Totuşi, într-o cameră de la etajul I există un tavan pictat, specific stilului clasic, vestibulul camerei mari de la etajul întâi dispune de o pardoseală formată din dale de marmură cu motive geometrice. Interesantă este şi tâmplăria uşilor şi a ferestrelor, având tocurile casetate. Există un geam care posedă un brâu sculptat. Sub straturile noi de var şi tencuială se poate observa fosta zugrăveală de culoare bordo deschis şi modelul alb, specific clasicismului.
Acest conac este reprezentativ pentru comuna Zvoriştea, fiind singurul conac dintre cele trei care şi-a păstrat într-un anume fel arhitectura. Un conac a fost mistuit de flăcări în anul 2014, fostă proprietate a boierului Grigore Manoliu-Teţcanu, iar celălalt, fostă proprietate a boierului Nicolaie Manoliu-Teţcanu, a fost renovat nerespec-ându-se arhitectura originală, devenind pensiune. Din păcate, istoria conacului despre care am vorbit nu este atât de cunoscută de comunitatea locală, clădirea fiind în stare de degradare. Astfel, se pierde în umbra timpului o altă piesă semnificativă a comunei Zvoriştea.
AGAVRILOAIE DRAGOŞ-GABRIEL,
student la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, specializarea Conservare-Restaurare
Comentarii