De primăvară

…De ieri s-a pus să plouă, însă deunăzi au fost şi nişte ceasuri cu soare (deşi nu chiar cu multe „grade în termometre”, după cum ne-au zis şi ştiriştii de la rubricile meteo), destule ceasuri, destul soare cât în părculeţ să revină, de peste iarnă, oamenii părculeţului. O doamnă m-a salutat cu „La mulţi ani!” şi, observându-mi deruta, mi-a explicat… „că nu ne-am văzut de anul trecut”. Pe doamna am recunoscut-o, căţelul dumneaei îmi uitase însă chipul şi mirosul, astfel că m-a lătrat ca pe-un străin. Mda, s-a pus a se reface grupurile, a se privi cu zâmbete cunoştinţele şi cumva aspru analitic străinii. Căci pricep că a fost şi oarece prilej de „recensământ” (la aşa ocazii, îmi tot amintesc „Morcovii” lui Eugen Barbu – „şi ce mai primăveri cădeau peste Cuţarida”!): s-a văzut cine a răzbătut din iarnă şi cine nu. Ca un exemplu, s-a dus o septuagenară vioaie şi curioasă, ce-şi căuta soţ, dar s-a dus şi domnul octogenar care o curta, însă septuagenarei nu-i plăcea… Ca alt exemplu, au apărut de cine ştie unde alţi oameni şi alţi câini. Numai porumbeii se pare că au rămas aceiaşi, ca şi mizeria lor. Un filosof din cvartal, cu operă orală (ca cea presupusă a lui Confucius) – dacă nu măcar analist de ocazie ori activist social fără finanţare şi, prin urmare, fără simbrie – a decis după capul lui (pe juma’ grizonat, pe juma’ pleşuv), că părculeţul este doar al acelora care n-au unde şi n-au încotro (altundeva a se duce); totodată că părculeţul este fix aşa cum şi-l imaginează decidenţii urbei – persoane din elita târgului care n-au vreme să zacă prin parcuri. Filosof de cvartal care, răstălmăcind un poet moldovean născut şi decedat primăvara, murmură doar cât să fie ascultat de porumbei: primăvară, cui ne dai?; primăvară, cui ne laşi?…